Președintele Traian Băsescu a apreciat că raportul CE pe justiție reflectă progresele din domeniu. Băsescu a spus că s-a procedat bine atunci când Guvernul și-a asumat răspunderea pe Codul Penal și pe cel Civil și că ar fi trebuit să se adopte în același mod și codurile de procedură.
"Are aspecte pozitive și negative (Raportul pe Justiție al CE - n. red.) din punctul de vedere al evaluării justiției românești. Comparativ cu 1 ianuerie 2007, România a făcut progrese, ceea ce a făcut să nu ni se aplice clauza de salvgardare. De asemeni, progresele constatate anu au impus măsuri de restricții finaniare în utilizarea banilor europeni de către România. Mi-aș fi dorit mult mai mult ca și alții. Apreciez că ceea ce am solicitat partidelor și instituțiilor să treacă prin procedură de asumare a răspunderii a fost o soluție corectă, salutată chiar de raport chiar dacă au fost mulți politicieni preocupați de ceea ce se întâmplă. Regret că nu s-a adoptat aceeași procedură și pentru codurile de procedură", a declarat președintele Traian Băsescu.
Dincolo de realitatea evaluării CE, cred că justiția nu ține de evaluările de la Bruxelles. importantă este imaginea justiției în fața justițiabililor. Prin soluționarea benchmark-urilor ar crește și încrederea cetățenilor în justiție. avem nevoie în continuare de MCV. Multe din evaluările mincioase ale politicienilor nu infirmate. Politicienii sunt dispuși de multe ori să fabrice adevărate campanii în care să spună că președintele este cel care mi-a făcut dosarul", a declarat Băsescu, referindu-se la faptul că România rămâne încă în dificultate, "din cauza acestor domni care se pot apăra în fața procurorilor."
"Este clar că prin rapoartele emise în baza acestui mecanism, multe din abordările mincinoase ale politicienilor sunt infirmate", a spus Traian Băsescu.
Șeful statului a adăugat că politicienii pentru a-și apăra "camarazii sau propriile interese" sunt dispuși "să fabrice adevărate campanii" în care să arunce vina pe președinte.
"Poate acest raport îi îndeamnă la luciditate", a spus Băsescu, adăugând că nu este o soluție să se arunce vina pe el. "A arunca pe președinte o realitate care derivă din propriile tale fapte nu este...nu aș spune cinstit, că nu am pretenții la unii dintre oamenii politici să fie cinstiți, nu este o soluție care să rezolve problema", a spus Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a mai declarat că nu este de acord cu o remaniere care să-l vizeze pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, despre care a spus că și-a făcut treaba, precizând că nu trebuie adus "un politruc" la Justiție.
Traian Băsescu a afirmat că blocarea dosarului lui Adrian Năstase în Parlament pune Legislativul, ca instituție, într-o lumină foarte proastă și "face un mare rău României".
Citește declarația lui Traian Băsescu despre faptul că "Adrian Năstase ar trebui să pună interesul național deasupra propriului interes".