"Dacă românii nu vor participa la vot, vom arăta Europei că nu suntem interesați de Uniunea Europeană. Chiar dacă eurobarometrele au arătat în proporție de 70% că suntem un popor entuziast, dacă românii nu vor ajunge la vot, dacă nu vor aloca, duminică, zece minute din timpul lor, vom dovedi că suntem un popor care vorbește mult și face puțin", a anunțat președintele Traian Băsescu, în cadrul unei emisiuni, la postul public de televiziune.
Președintele Traian Băsescu a făcut un apel, către toți românii, să meargă la vot.
"Dacă românii nu vor avea o prezență de peste 50% la alegerile europarlamentare, vom dovedi că nu suntem interesați de Europa. U.E a dat României peste 32 de miliarde de euro, iar dacă vom arăta Europei un absenteism masiv, nu va fi bine pentru imaginea țării", a declarat președintele Traian Băsescu.
Recent, Traian Băsescu a oferit românilor mai multe argumente pentru a merge la vot duminică.
"Aș vrea să le transmit românilor că prezența la vot nu este doar o măsură a simpatiei pentru anumite partide politice. Sunt de acord că poate o mare parte dintre români nu se simt reprezentați în partidele politice aflate, astăzi, în competiție. Alegerile europarlamentare nu sunt doar un moment în care își exprimă atașamentul față de un partid sau altul. Alegerile europaralmentare sunt și un moment în care Europa măsoară maturitatea și atașamentul popoarelor ei pentru ideea de uniune europeană. O dată la cinci ani, responsabilitatea actului politic se mută de la partide către fiecare cetățean european și, implicit, către fiecare cetățean al României", a conchis președintele Traian Băsescu.