Europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat, duminică, la Târgu Mureș, că vineri seara a trimis un memoriu către Parlamentul European în care a descris înlăturarea maghiarilor de la conducerea deconcentrate.
"Am înaintat un memoriu către conducătorii Europei Unite, Jose Manuel Durao Barosso, Hans Gert Pottering, respectiv Leonard Orban, prin care i-am informat despre situația de demisionare forțată, politică combinată cu caracter etnic a deconcentratelor din județele unde locuiesc maghiarii. Suntem pregătiți să ne ducem până la ultima instanță în această privință până când se va normaliza situația, pe criterii etnice normale", a declarat Tokes.
El consideră, drept cel mai bun exemplu, Tirolul de Sud, unde, spune el, situația minorităților a fost rezolvată. "În Italia, în Tirolul de Sud, toți funcționarii din această regiune autonomă sunt aleși sau numiți conform proporției etnice, germani, respectiv italieni. Nici românilor nu le convin astfel de practici. Eu înțeleg partea politică; fiecare partid a procedat mai mult sau mai puțin așa. Dar unde se suprapune politicul, problema națională peste politic să procedeze mai sensibil și luând în considerare etnia", a precizat europarlamentarul.
Întrebat dacă scopul este acela ca funcționarii destituiți să fie numiți în aceleași funcții, episcopul a devenit radical. "Nu așa se pune problema pentru noi, politicienii autonomiști. Noi considerăm că e treaba noastră să organizăm învățământul în limba maghiară, conform dreptului nostru colectiv chiar și la autonomie. Nu are nimeni să se bage în educația maghiară, dreptul nostru de a decide în problemele care ne privesc, nu cred că asta supără un majoritar român", a afirmat Tokes Laszlo.
REALITATEA.NET vă provoacă la o dezbatere pe tema înlăturării maghiarilor de la conducerea deconcentratelor AICI.