Tőkés László. Povestea omului și a zilei care a aprins scânteia

15 decembrie 1989, România în prag de clocot. Trecuseră cinci zile de când Tőkés László își anunțase enoriașii că va fi evacuat de către miliție. Susținătorii lui, majoritatea bătrâni și femei, adunați în fașța casei sale, prind curaj când văd oficiali ai ambasadelor SUA și ai Marii Britanii interesați de deznodământul acțiunii. Miliția care îl supraveghea pe pastor dispare brusc. Nemulțumirea populației se amplifică. Spre seară prim-secretarul și primarul, văzând că în fața casei pastorului sunt 200 de susținători se hotărăsc să facă un compromis pentru a evita escaladarea situației.

Pastorul Tőkés László devenise însă un caz-problemă cu mult timp înainte. Cu ani. 1989 a însemnat doar vârful aisbergului. În martie 1989, Tőkés dă un interviu pentru doi jurnaliști canadieni în care critică dur politica de sistematizare dusă de regimul comunist și politica xenofobă-naționalistă a acestuia. “Interviul a fost în limba maghiară și a fost tradus. Deși au venit cu aprobarea unui post de televiziune din Canada, redacția s-a speriat atât de mult de radicalismul interviului că, deși au plătit cheltuielile nu au dat aprobare pentru televizarea acestui interviu. De altfel dânșii porniseră la o tură prin întreaga Transilvanie, știu că au vrut să-l întâlnească pe domnul Kiraly Károly, dar nu au ajuns mai departe de Timișoara. După ce au făcut interviul, la Deva parcă, au fost interceptați”, își amintește pastorul într-un interviu postat pe site-ul său.
Totuși un interviu avea să fie dat de televiziunea maghiară în vara lui 1989. Declarațiile acestuia au înfuriat conducerea Bisericii Reformate din România. Liderii acesteia anunță în august că Tőkés a fost exclus din rândurile clerului, iar Departamentul Cultelor din București retrage autorizația de practică a acestuia. Presbiteriul din Timișoara îl susține însă.

La începutul lunii noiembrie patru indivizi mascați cu cuțite în mână intră în casa lui Tőkés, urmează o scurtă confruntare în urma căreia acesta este ușor rănit. Judecătoria Timișoara decisese anterior evacuarea familiei Tőkés. Pe 10 decembrie, acesta își anunță credincioșii că urmează să fie evacuat și mutat la Mineu. Pe 15 decembrie, în jurul casei sale se strânge o mulțime de oameni. “Când lumea din stradă scanda în spirit de solidaritate cu biserica, cu mine, eram într-o stare de spirit ambivalentă. M-a încântat simțul solidarității oamenilor, mai ales a românilor, deoarece din cauza situației noastre minoritare nu mi-am putut închipui că aș putea avea un rol în orice schimbare. Pe de altă parte m-a înspăimântat eventualitatea că din cauza acestor proteste eu aș putea fi cauza unei violențe împotriva mulțimii din fața bisericii reformate. Era o mare responsabilitate să fi cauza violenței, suprimării mișcării și demonstrației străzii”, spune actualul episcop de Piatra Craiului în interviul amintit. Seara Tőkés este vizitat de primarul Timișoarei. A doua zi manifestațiile de protest contra regimului Ceaușescu cuprind întreg orașul. Scânteia fusese declanșată.  

După Revoluție: din erou, proscris

După Revoluție, Tőkés  László a ajuns dintr-un erou al Revoluției, un personaj controversat. Țintă a atacurilor naționaliste încă din primăvara anului 1990, după conflictul sângeros din martie ’90 de la Tîrgu Mureș,  Tőkés  care fusese cooptat în primele zile în Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN) se numără printre reprezentanții cei mai vehemenți ai maghiarimii în afirmarea și revendicarea drepturilor acestei comunități. A plecat din Timișoara, la Oradea, fiind desemnat Episcop de Piatra Craiului. Considerat un radical al maghiarilor, comparat de multe ori cu Gheorghe Funar, episcopul  Tőkés  nu a ezitat să critice constant conducerea UDMR, al cărei președinte de onoare a fost la un moment dat. Ulterior a sprijinit însă Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) al cărui președinte a fost ales. „La revoluție, m-au chemat în Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), ca erou al României.

Totul s-a rupt în martie 1990, la evenimentele de la Tîrgu-Mureș. Eu am condamnat cele întâmplate acolo și am fost de părere că e o diversiune a Securității, conform unui scenariu dinainte stabilit”, spunea acesta într-unul din rarele sale interviuri acordate în ultimii ani, în ziarul Cotidianul. “Atunci, prin vara lui 1990, ceva s-a schimbat radical în relația autorităților față de mine. Până atunci, de câte ori mergeam undeva în străinătate, la ambasadele României, mă primeau în cadru festiv, mă așteptau la aeroport, veneau după mine. Din vara lui 1990, totul s-a răcit brusc. Au urmat campaniile împotriva mea. Ei, așa am ajuns, încet-încet, "oaia neagră", inamicul public numărul unu. Mai mult, în preajma întâlnirii de la Neptun au început și atacurile venite din interiorul UDMR, că aș fi un vizionar extremist, naționalist. Au lipit de mine tot felul de etichete. Au stabilit ce trebuie făcut în acest sens și restul a venit de la sine. Apoi, totul a escaladat, că trebuie să fiu spânzurat, că sunt ca Funar ș.a.m.d. Au construit o paralelă între mine și el, au făcut din mine simetricul naționalistului român de tipul Funar sau Vadim. Sunt mereu așezat în compania acestor distinși domni... E ca râia, nu mai poți scapa de ea”, povestea  Tőkés .

În toamna lui 2007,  Tőkés  candidează independent și câștigă în mod surprinzător un mandat de deputat în Parlamentul European. În vara acestui an, el își reconfirmă poziția, de data aceasta pe listele UDMR. Totuși divergențele dintre episcop și Uniune nu s-au estompat, iar ele au fost evidente și la alegerile prezidențiale recente: UDMR a mizat pe Mircea Geoană,  Tőkés  pe “răul cel mai mic”: Traian Băsescu.

Un interviu acordat în 1989 de  Tőkés László în limba maghiară poate fi văzut aici.