Ultimele Stiri· 1 min citire

Tenis: Victor Hănescu s-a calificat în turul 2 al turneului de la Sankt Petersburg

Tenis: Victor Hănescu s-a calificat în turul 2 al turneului de la Sankt Petersburg

Tenis: Victor Hănescu s-a calificat în turul 2 al turneului de la Sankt Petersburg

Publicat25 oct. 2009, 17:40
Actualizat26 oct. 2009, 01:42
SursăNewsIn

Românul Victor Hănescu s-a calificat duminică în turul 2 al turneului de la Sankt Petersbug (Rusia), după ce a trecut în manșa inaugurală de Teimuraz Gabașvili (Rusia), informează site-ul oficial al competiției dotate cu premii totale în valoare de 663.750 de dolari.

Hănescu, cap de serie numărul 2, l-a învins pe Gabașvili în două seturi, scor 6-1, 6-2, la capătul unui meci ce a durat doar 59 de minute. Pentru performanța sa, românul și-a asigurat un cec în valoare de 10.600 de dolari și 20 de puncte ATP.

În manșa secundă, Hănescu va evolua împotiva învingătorului dintre Fabio Fognini (Italia) și Illia Marcenko (Ucraina).

În altă ordine de idei, în calificările acestui turneu, Petre Luncanu a acces în finală după ce l-a învins pe Sergei Krotiouk (Rusia), scor 7-5, 6-4. În ultimul tur al calificărilor, românul, care și-a asigurat un cec de 800 de dolari, va juca tot împotriva unui rus, Ilia Beliaev.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri