Președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la Realitatea TV că "deși Președintele Traian Băsescu a spus să nu se recurgă la ajutorul FMI, Pentru Boc și "compania" venirea FMI-ului ar fi o mână de ajutor."
"Ceea ce mi se pare emblematic este această idee, care a fost ventilată, cu recursul la ajutorul FMI. Eu cred că dacă se va recurge la ajutorul FMI, Boc ar putea să spună: știți noi nu voiam să luăm măsurile acestea de reducere a cheltuielilor, de impunere de noi taxe dar cei de la FMI ne-au vârât-o pe gât" a declarat Tăriceanu.
"Cred că minima moralitate politică impune (noului Guvern n.r.) și încercarea de a nu repeta eventualele greșeli pe care predecesorii le-au făcut și, pe de altă parte, angajamentele, promisiunile făcute cu atâta fervoare în campania electorală să fie ținute," a continuat Călin Popescu Tăriceanu.
Călin Popescu Tăriceanu a mai declarat că "bugetul de stat trebuie să reflecte o filosofie, nu poți să spui că vrei să faci un buget care să stimuleze investițiile și în același timp să facem un buget care să permită creșterea nivelului de trai, adică a veniturilor. Nu ai cum. Trebuie să optezi pentru ceva. De aceea cred că sarcina Guvernului nu este una ușoară, este una complicată și va necesita anumite decizii în ceea ce privește filozofia bugetului."
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că "ultimul lucru pe care îl va face România" va fi să împrumute bani de la Fondul Monetar Internațional, deficitul de cont curent putând fi acoperit prin împrumut european.