Pălincă și mașinuțe. Cu asta i-a îmbiat Primăria pe orădeni la zilele orașului. În parcul central și-au expus oferta, cu multe grade, câteva zeci de producători locali. Iar cei care n-au amețit de la pălincă, au făcut-o în mod sigur în parcul de distracții improvizat.
Pălinca de Bihor are o poveste, pe care fiecare producător o moșteștenește de la cei bătrâni. Fie că este albă sau galbenă, licoarea trece musai prin controlul de calitate al cumpărătorilor și numai dacă face mărgele merge apoi la degustat.
"Se culeg prunele, se depozitează în dogaie, așa le spunem noi, niște recipiente din lemn. Dospește vreo 3-4 săptămâni, după care sunt pregătite pentru fiert", a explicat unul dintre producători.
Pălinca de Bihor este fiartă de două ori. Trecând printr-un procedeu de fierbere a doua oară, se obține un produs extrem de rafinat. O pălincă bună trebuie să aibă între 51 și 52 de grade.
Pălinca tradițională se face din prune, însă nici alte fructe nu scapă de cazan. Unii producători au venit la târg cu butoaiele, alții au adus însă ambalajele pregătite pentru export. "Avem licență, plătim acciză, așa cum spun normele Uniunii Europene. Sunt cam scumpe, dar cine vrea un produs de calitate își permite să plătească și acciza. Avem un contract cu Elveția, sperăm toamna asta să facem primul export", a declarat un alt producător.
Târgul Pălincarilor nu a fost pe gustul tuturor orădenilor. "Vin și distrug un parc splendid, unde oamenii vin să se odihnească și copiii și să se joace. Este o mentalitate de cea mai proastă calitate, de mahala", a declarat un localnic.