Ultimele Stiri· 2 min citire

Sute de medici români, căutați să lucreze pe salarii mari, în Europa de Vest

Sute de medici români, căutați să lucreze pe salarii mari, în Europa de Vest

Sute de medici români, căutați să lucreze pe salarii mari, în Europa de Vest

Publicat18 feb. 2009, 11:24
Actualizat18 feb. 2009, 11:27
SursăNewsIn

Firmele de recrutare din Franța, Germania și Marea Britanie trimit, anual, sute de oferte de muncă atractive pentru medicii de familie și pentru cei specializați în terapie intensivă și psihiatrie din România, au precizat reprezentanții medicilor de familie.

"Am primit multe email-uri din țările europene cu oferte de posturi plătite cu mii de euro pe lună. Într-una dintre acestea, de pildă, se menționa salariul de 5.000 de euro pe lună pentru un medic de familie care să lucreze în Franța", a spus președintele Asociației Naționale a Medicilor de Familie, doctor Rodica Tănăsescu. Aceasta a precizat că ofertele sunt trimise de firmele de recrutare către asociații și patronate, dar și către Colegiul Medicilor din România (CMR).

"În luna aprilie, va fi un târg de joburi pentru medici, organizat de firme de recrutare din Franța. Este o posibilitate în special pentru medicii tineri, care pot să înceapă o carieră plătită la nivelul la care merită. Autoritățile din România trebuie să găsească soluții pentru a-i determina pe medicii români să rămână în țară, pentru că ofertele străine devin din ce în ce mai atractive", a mai spus Tănăsescu.

Potrivit legii, de la 1 ianuarie 2007, Ministerul Sănătății eliberează, la cerere, un certificat pentru recunoașterea în țările europene a diplomei de medic, asistentă sau moașă obținută în România, după o verificare prealabilă a dosarelor solicitantului. În afara acestui act, cei care vor să lucreze în străinătate au nevoie de un certificat de probitate morală, eliberate de CMR, care să ateste faptul că solicitantul nu a avut nicio sancțiune în perioada exercitării profesiei.

Anul trecut, peste 1.200 de medici au solicitat de la CMR certificate de probitate, pentru a putea lucra în străinătate.

Potrivit datelor CMR, în martie 2008, în aproape un sfert dintre județele țării nu erau acoperite o treime dintre specialitățile medicale. În acest context, peste 50% dintre medicii cu drept de liberă practică din România ar vrea să muncească în străinănate, conform datelor furnizate de CMR.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri