Suspecții de la Ciorogârla sunt cercetați și pentru infracțiuni de omor

Suspecții de la Ciorogârla sunt cercetați și pentru infracțiuni de omor
Șeful Poliției Române, Petre Tobă, și procurorul general al DIICOT, Codruț Olaru, au dat publicității detalii ale anchetei în cazul furtului de arme de la Ciorogârla.
Astfel, din cercetări complexe, la aproape un an de la furtul armelor din depozitul de la Ciorogârla, s-a stabilit, pe probe exclusiv științifice, că furtul a fost făcut de un grup infracțional organizat. Activitățile principale ale acestui grup erau traficul de droguri de mare risc și traficul cu armament și muniție. Din primele informații date publicității, se pare că armele au fost furate și ascunse timp de patru luni în diverse locuri, ulterior fiind demontate. O parte dintre cei 15 suspecți arestați sunt cercetați pentru infracțiuni de omor.
"Au fost făcute verificări și cercetări în bazele de date. Numai pentru probele genetice au fost făcute comparații cu peste 10.000 de persoane. Costurile, din punct de vedere criminalistic, se ridică la aproximativ 50.000 euro. Imediat după furtul armelor, autorii au luat măsutri de conservare, ascunzându-le pentru o bună perioadă de timp. Ulterior armele au fost scoase, le-au demotat și au încercat să ascundă seriile de înregistrare", a rezumat Tobă ancheta furtului de armament de la Ciorogârla.
"Armele care au fost găsite sunt în stare de funcționare. Scopul furtului urmează a fi stabilit în cursul anchetei, dar nu excludem posibilitatea comercializării acestora. Din primele date rezultă că armele nu au fost folosite. Armele au fost furate fără muniția aferentă, iar în cadrul perchezițiilor nu a fost găsită muniție corespunzătoare acestui tip de armament", a explicat șeful Poliției Române.
Inspectorul general al Poliției Române a asigurat că cercetările vor continua și se face tot posibilul pentru recuperarea diferenței de arme. Echipa care va contina cercetările va fi aceeași care a lucrat până în prezent.
Procurorul Șef al DIICOT, Codruț Olaru, a afirmat că o parte din datele anchetei nu pot fi făcute publice la această oră. "Furtul armelor de la Ciorogârla a fost făcut de un grup infracțional organizat despre care s-a aflat că avea două axe de activități ilegale: traficul de droguri de mare risc și traficul cu armament", a menționat Olaru.
"O parte din datele anchetei nu pot fi difuzate publicității până la această dată. Dosarul este unul deosebit de complex, datorită infracțiunii comise de cele 15 persoane. Vorbim de un grup infracțional organizat. O parte din membrii grupului sunt cercetați pentru două infracțiuni de omor. Traficul de droguri de mare risc și traficul de armament, erau cele două axe de acțiuni ale acestui grup infracțional.
"Pe probe exclusiv științifice a rezultat că un număr de 15 inculpați sunt autorii furtului de la Ciorogârla. Vorbim de probe ADN. Ancheta noastră se bazează pe probe. Au fost recuperate 35 de arme de foc și au fost confiscate încă 3 arme cu muniția aferentă, despre care s-a stabilit că provin din alt loc. Activitățile derulate pentru recuperarea armamentului se desfășoară în continuare. Ancheta noastră a durat 4 luni de zile. Fapta a fost comisă la sfârșitul lunii ianuarie 2009, iar o parte din acești inculpați au fost reținuți pentru alte infracțiuni, este vorba de trei inculpați", a mai explicat Codruț Olaru.
Ministrul Vasile Blaga a trimis mulțumirile sale tuturor forțelor care au participat la această acțiune. La propunerea IGPR ministrul Blaga a propus recompensarea a cinci polițiși care și-au adus aportul la această acțiune. Trei dintre aceștia au fost înaintați în grad.
Persoanele reținute în dosarul armelor furate de la unitatea militară din Ciorogârla au fost aduse luni dimineață la Tribunal. Ele au fost prezentate magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























