Ultimele Stiri· 1 min citire

Super Liga Europeană ar putea înlocui în viitor Liga Campionilor și Cupa UEFA

Super Liga Europeană ar putea înlocui în viitor Liga Campionilor și Cupa UEFA

Super Liga Europeană ar putea înlocui în viitor Liga Campionilor și Cupa UEFA

Publicat17 mar. 2009, 16:32
Actualizat17 mar. 2009, 16:34
SursăNewsIn

Forul european de fotbal este dispus să susțină organizarea unei noi competiții, Super Liga Europeană, care să înlocuiască cele două competiții inter-cluburi existente, Liga Campionilor și Cupa UEFA.

Asociația Cluburilor Europene, care reprezintă cele mai puternice 137 de cluburi de fotbal din Europa, a discutat în cadrul unei întâlniri la Nyon despre posibilitatea înființării unei "Super Ligi", potrivit publicației franceze "France Football", în timp ce cotidianul italian "Gazzetta dello Sport" scrie că UEFA este dispusă să susțină proiectul.

Super Liga ar putea să fie formată din trei divizii, fiecare cu 20 sau 22 de cluburi, cu echipe care promovează și altele care retrogradează.

"Toată lumea știe care este filosofia mea legată de competițiile europene, dar lumea se schimbă și trebuie să fim atenți în acest caz. Dacă ar fi după mine, aș vrea să se revină la modul în care erau organizate competițiile în trecut, doar cu sistem eliminatoriu. Trebuie să analizăm foarte bine fiecare sugestie. Vom asculta opinia cluburilor și apoi vom lua o decizie", a explicat președintele UEFA, Michel Platini.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri