Am găsit recent în „International Herald Tribune“ o poveste pe care o auzisem și la București. Ambasadorul unei țări importante, odată numit, a trebuit să își ia în primire postul. A aflat unde e țara respectivă în avion, de pe harta reprodusă pe ecrane. Altă fabulă: personajul, când stewardesa i-a oferit apă, cola, cafea, ceai, a dorit …stewardesa. Fata, obișnuită cu obrăzniciile, l-a învățat în compensație, în câteva ore de zbor, un număr de cuvinte: „Ce faci?”, „Bună ziua!” etc.
La aterizare, ambasadorul știa tot ce trebuie ca să își îndeplinească misiunea oficială, încredințată de șefii lui superimportanți într-o țară periferică. Putea fi foarte bine la Kinshasa sau Lima, tot aia era în capul diplomatului. Și, dacă a aflat ceva despre Istanbul, Dracula, Dunăre, Carpați, Rusia, Balcani, eh, era deja suficient de înarmat să își servească ministerul de Externe. E posibil să avem de a face cu folclor diplomatic, destul de răspândit.
Citește mai mult în Adevărul