Ultimele Stiri· 3 min citire

Steaua - Lăcătuș a semnat joi un contract valabil până în decembrie 2010

Steaua - Lăcătuș a semnat joi un contract valabil până în decembrie 2010

Steaua - Lăcătuș a semnat joi un contract valabil până în decembrie 2010

Publicat5 mar. 2009, 19:51
Actualizat6 mar. 2009, 01:36
SursăNewsIn

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, joi, că antrenorul Marius Lăcătuș a semnat un nou contract cu Steaua și, în această situație, nu crede că tehnicianul va dori să plece la Al-Hilal, care l-a ofertat pentru a-l înlocui pe Cosmin Olăroiu.

Becali a explicat că Lăcătuș i-a solicitat joi să semneze un nou contract cu Steaua, iar el a acceptat, spunându-i "să treacă acolo ce vrea el". Patronul stelist a dezvăluit că singura cerință a lui Lăcătuș a fost o clauză prin care să poată pleca în străinătate, dacă are o ofertă. "Eu i-am spus că nu e nevoie de așa ceva, pentru că eu îl voi lăsa să plece. Era de acord să plătească dacă reziliază el contract, dar eu nu am nevoie de banii lui. Așa s-a întâmplat și cu Protasov, când trebuia să plătească niște bani pentru rezilierea contractului, dar nu i-am vrut eu", a specificat Becali.

Acesta a fost sceptic în privința unei eventuale reveniri a lui Olăroiu la Steaua, însă a dat de înțeles că ar fi fericit dacă s-ar întâmpla acest lucru. "E ca și cum m-ați întreba dacă l-aș vrea pe Drogba în locul lui Kapetanos. Chiar dacă pleacă Lăcătuș, tot nu vine Olăroiu, pentru că are o ofertă mai mare", a fost de părere Becali.

La rândul său, Marius Lăcătuș a confirmat că a semnat cu Steaua un nou contract, care este valabil până în decembrie 2010. Totodată, acesta a confirmat că a fost contactat de Al-Hilal prin intermediul unui impresar, însă a ținut să precizeze că nu a venit la Steaua pentru bani, și nici nu va pleca din motive financiare din Ghencea.

Un site arab a anunțat joi că antrenorul Stelei, Marius Lăcătuș, este printre cei vizați să îl înlocuiască pe Cosmin Olăroiu pe banca lui Al-Hilal.

Altfel, Becali a mai menționat că nu va vota ca Marian Iancu să devină persona non-grata în cadrul unei eventuale Adunări Generale constitute pentru a decide acest lucru. "Eu nu aș vota împotriva nimănui. Eu nu-l suport pe Marian Iancu, dar Timișoara trebuie să îi mulțumească pentru ce a făcut la echipă. E foarte greu să bagi bani în fotbal și să nu-i mai vezi. Și pentru ce să fie declarat persona non-grata? Că l-a jignit pe Mircea Sandu? Ăsta nu e motiv", a spus Becali, care consideră că nici el nu ar putea fi declarat non-grata, deoarece majoritatea Adunării ar vota în favoarea sa. "Mașina de vot nu funcționează împotriva mea, împotriva lui Marian Iancu s-ar putea să funcționeze", a spus Becali, care a fost de părere că singurii în stare să voteze împotriva sa ar fi "Paszkany, Iancu, Porumboiu și probabil Bosânceanu".

În ceea ce privește meciul Stelei de la Brașov, Becali a mărturisit că singurul arbitru pe care nu și-l dorește la centru este Sorin Corpodean. "Te fură pe față. Păcat de el, că ar fi talentat. Se jură și dacă-l prinzi cu rața în gură, are un tupeu fantastic, ceva de neimaginat", a comentat Becali.

Steaua va întâlni, duminică, de la ora 15:00, în deplasare, formația FC Brașov, într-un meci din cadrul etapei a 19-a a Ligii I.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri