Ultimele Stiri· 3 min citire

Steaua, CFR Cluj și FC Timișoara au învins în primele meciuri amicale din 2009

Steaua, CFR Cluj și FC Timișoara au învins în primele meciuri amicale din 2009

Steaua, CFR Cluj și FC Timișoara au învins în primele meciuri amicale din 2009

Publicat18 ian. 2009, 18:10
Actualizat19 ian. 2009, 02:59
SursăNewsIn

Steaua a învins duminică, gruparea chineză Tianjin Teda, scor 3-1; CFR Cluj a învins scor 1-0, echipa de primă ligă din Ucraina, Dnepr Dnepropetrovsk, iar FC Timișoara a învins gruparea turcă de Ligă a III-a Goztepe Izmir, scor 2-0.

Steaua-Tianjin Teda 3-1, în primul meci amical disputat în cantonamentul din Spania

Steaua a învins duminică, gruparea chineză Tianjin Teda, scor 3-1, în prima partidă amicală pe care gruparea din Ghencea a susținut-o de la venirea în cantonamentul de la Oliva Nova.

Golurile Stelei au fost marcate de Ovidiu Petre (26, 33) și Dayro Moreno (76). Tianjin Teda a terminat campionatul Chinei ediția 2007/2008 pe locul 4, ultima performanță notabilă a asiaticilor fiind înregistrată în 1998, atunci când au cucerit titlul.

În partida jucată în compania celor de la Tianjin Teda, Marius Lăcătuș a folosit un sistem nou de joc, 4-1-4-1, dispunere tactică care se încearcă implementată după plecarea lui Mirel Rădoi la Al-Hilal.

De asemenea, în partida contra chinezilor de la Tianjin Teda, fundașul Petre Marin a preluat oficial banderola de căpitan, care fusese purtată în trecut de Mirel Rădoi.   

Roș-albaștrii se află în Spania, acolo unde în perioada 11-23 ianuarie vor susține primul stagiu de pregătire al iernii, la Oliva Nova. Întoarcerea Stelei în țară este programată pentru data de 23 ianuarie.

CFR Cluj-Dnepr Dnepropetrovsk 1-0, în prima partida amicală a ardelenilor din Antalya

Formația pregătită de Ales Jindra a învins duminică, scor 1-0, echipa de primă ligă din Ucraina, Dnepr Dnepropetrovsk, în prima partidă de verificare din Antalya.

Golul clujenilor a fost înscris de Deac în minutul 44.

În partida cu CFR Cluj, la fosta echipă pregătită de Oleg Protasov au evoluat mai mulți jucători de la echipa secundă a clubului.

Al doilea cantonament al ardelenilor se va disputa tot în Antalya, lângă Belek, însă într-un alt complex, în perioada 5-15 februarie. Campionii vor juca trei meciuri amicale, cu Litex Loveci (Bulgaria, locul 3), pe 7 februarie, GKS Belchatow (Polonia, locul 5), pe 9 februarie și Slaven Koprivnica (Croația, locul 4), la 11 februarie.

FC Timișoara-Goztepe Izmir 2-0, într-un meci amical disputat la Belek 

FC Timișoara a învins, duminică, gruparea turcă de Ligă a III-a Goztepe Izmir, scor 2-0, în cadrul primei partide pe care formația bănățeană a disputat-o de la venirea sa în cantonamentul din Antalya.

Golurile timișorenilor au fost marcate de Parks (47) și Gigel Bucur (90-pen.). Goztepe Izmir evoluează în Liga a III-a, dar reprezintă un nume cu tradiție, gruparea galben-roșie fiind una dintre cele mai iubite formații din Turcia. Între anii 1960/1970, Goztepe elimina în cupele europene nume cu rezonanță în fotbalul european cum ar fi Atletico Madrid, FC Bologna sau Olympique Marseille.

FC Timișoara se află în Turcia, acolo unde va efectua un cantonament în stațiunea turcă Belek, între 14 și 27 ianuarie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Ultimele Stiri