Statele din Uniunea Europeană s-au angajat luni să nu mai negocieze separat cu constructorul auto american General Motors în legătură cu ajutoarele publice oferite pentru restructurarea subsidiarei europene Opel și să coopereze începând de săptămâna viitoare, relatează AFP.
Toți participanții la reuniunea organizată luni, la Bruxelles, în legătură cu viitorul Opel, "au căzut de acord că nu vor mai avea loc negocieri separate cu GM", ci un răspuns coordonat "care va fi discutat între statele membre în 4 decembrie", a precizat șeful guvernului flamand, Kris Peeters, la finalul reuniunii.
Regiunea belgiană Flandra este implicată în negocieri deoarece pe teritoriul său se află uzina Opel de la Anvers, amenințată cu închiderea.
"Toate țările s-au angajat să nu mai promită nimic înaintea prezentării planului de restructurare", a spus ministrul german al Economiei, Jochen Homann.
El a precizat că acest plan va fi anunțat "într-o săptămână sau două", în timp ce Peeters a vorbit de "sfârșitul săptămânii". "Este foarte important să existe în sfîrșit o coordonare la nivel european" și ca "GM să știe că Europa va reacționa în mod coordonat și nu separat", a subliniat Peeters. Potrivit acestuia, GM nu va mai putea, astfel, să încerce să dezbine statele membre ale UE.
"Este esențuial să evităm o cursă a subvențiilor între statele membre", a menționat Comisia Europeană, într-un comunicat emis luni, în timp ce ministrul german al economiei a afirmat că are impresia că acest lucru va fi evitat.
Mai multe state din UE, în special Belgia și Marea Britanie, au criticat de mai multe ori Germania pentru că se lansase în negocieri separate privind soarta Opel. Comisarul european pentru Industrie, Gunter Verheugen, care a avut inițiativa reuniunii de luni, consideră "alarmante" promisiunile de ajutoare făcute în secret de diferite state pentru a salva locuri de muncă la uzinele Opel de pe teritoriul lor.
"Există un mare risc ca GM să încerce, pe baza lipsei de transparență la nivel european, să obțină cât mai mult posibil de la guverne", a avertizat el, într-un interviu acordat publicației Der Spiegel.
Directorul general interimar al Opel, Nick Reilly, prezent și el la reuniunea de luni, a indicat că și-a prezentat planul de restructurare "în termeni generali", însă dorește să îl discute mai întâi cu reprezentanții salariaților.
Totuși, el a admis că GM contează pe sprijinul financiar al statelor în care există uzine pentru restructurarea Opel, însă a precizat că GM are deja un plan care nu va fi influențat de sumele oferite de vreun guvern din UE.
GM a estimat costurile planului său de restructurare la 3,5 miliarde euro, însă nu l-a făcut încă public în detaliu, precizând doar că va reduce personalul din Europa cu 9.000-10.000 de angajați, din totalul de 50.000.
La reuniunea de luni au mai participat reprezentanți ai guvernelor din Marea Britanie și Polonia, precum și comisarii europeni pentru concurență, Neelie Kroes, și afaceri sociale, Vladimir Spidla.