Spitalul penitenciar Jilava a primit decizia instanței în cazul Stănculescu și a început procedurile de eliberare a fostului general, a cărui pedeapsă a fost întreruptă pentru un an de zile din motive medicale, a declarat purtătorul de cuvânt al ANP, Denisa Necula.
Decizia Tribunalului Militar Teritorial, de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale în cazul lui Victor Athanasie Stănculescu, a fost trimisă la Spitalul penitenciar Jilava, de unde fostul general va fi eliberat în jurul orei 16.30, potrivit unor surse judiciare.
"Este o decizia istorică, la fel de importantă ca și cea prin care a fost condamnat", a declarat Alice Drăghici, avocatul fostului general.
Tribunalul Militar Teritorial București a decis, marți, să întrerupă cu un an executarea pedepsei pe motive medicale în cazul lui Victor Athanasie Stănculescu în dosarul în care fostul general a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru Revoluția de la Timișoara.
Decizia prevede punerea de îndată în libertate a lui Stănculescu și poate fi atacată cu recurs.
Perioada de eliberare este 12 mai 2009-12 mai 2010.
Stănculescu este obligat să nu iasă din București și Ilfov fără încuviințarea instanței militare, să se prezinte la Poliție ori de câte ori este chemat, să nu își schimbe locuința fără să anunțe și să nu folosească sau să dețină arme.