Viața pe Pământ, așa cum o cunoaștem, va fi de nerecunoscut peste o sută de ani. Experții spun că din cauza încălzirii globale, ghețarii se vor topi complet, ceea ce va duce la apariția unor fenomene extreme - inundații catastrofale, dar și secetă prelungită.
Meteorologii avertizează că de la an la an, pe Terra se înregistrează temperaturi din ce în ce mai ridicate. Motivul îl constituie schimbările climatice provocate de încălzirea globală. Cauzele sunt multiple: poluarea, defrișările, creșterea emisiilor cu efect de seră și reducerea stratului de ozon.
Toate acestea duc la topirea ghețurilor, atât a celor din zonele arctice și antarctice, cât și a zăpezilor de pe crestele munților. De altfel, potrivit specialiștilor, calota glaciară va fi doar o amintire în secolul 22. Urmările vor fi pe măsură.
Nivelul oceanului planetar va crește cu cel puțin 3 metri. În același timp, partea de sud a Europei va fi afectată de secetă, de incendii de vegetație, suprafața agricolă se va reduce, iar debitele râurilor vor scădea.
În America de Nord, tornadele și uraganele vor fi mult mai puternice, multe regiuni vor fi afectate de inundații, iar altele de incendii de vegetație. Dar cel mai afectat continent va fi Africa: suprafața agricolă, și așa puțină, se va reduce cu 50 la sută, zonele de coastă vor fi sub apă, iar populația va fi decimată de epidemii.
Asia va avea de suferit din cauza scăderii debitelor râurilor. Regiunile de coastă și deltele, foarte populate, vor fi inundate. În toată lumea, resursele de apă potabilă se vor reduce drastic, iar lipsa apei va atrage după sine foamete, epidemii, crize economice și conflicte militare.
Flora și fauna vor fi serios afectate, peste un sfert dintre speciile de plante și animale din prezent vor dispărea. Pe termen lung, cei mai afectați vor fi locuitorii din orașe, care depind de utilități și de servicii. Incidența bolilor cardio-vasculare, a afecțiunilor digestive și a alergiilor va crește.
Scenariul apocaliptic prinde contur încă de pe acum. Arhipelagul indonezian de exemplu, a pierdut în ultimii 10 ani 24 de insule din cele peste 17000, din cauza catastrofelor naturale și a creșterii nivelului oceanului.