Duminică, în etapa a 34-a a campionatul Spaniei este programat celebrul El Clasico Real Madrid - Barcelona, partidă care stârnește un interes uriaș peste tot în lume. În acest an, derby-ul Primerei Division are o însemnătate cu atât mai mare, cu cât madrilenii s-ar putea apropia considerabil de titlu în cazul unei victorii, după ce întregul sezon a fost dominat autoritar de FC Barcelona.
După ce la un moment dat avansul Barcelonei față de Real Madrid era de 12 puncte, ca urmare a unui parcurs de vis al catalanilor, acum diferența s-a redus la doar patru puncte.
Încărcătura obișnuită a derby-ului dintre Real și Barca va fi, astfel, sporită considerabil de aspectul matematic al întâlnirii. Pentru madrileni o victorie ar fi mană cerească, deoarece s-ar apropia la doar un punct de locul întâi, în timp ce Barcelona, care a defilat în acest an prin Primera Division, ar risca să dărâme tot ce a construit până acum, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu doi ani, când a pierdut titlul pe ultima sută de metri, la golaveraj, după ce o lungă perioadă a avut un avans considerabil în fața eternei rivale.
Absențe decisive
El Clasico va fi marcat și de absențele din cele două garnituri. Dacă la Barcelona singura absență certă până la această oră este cea a fundașului mexican Rafael Marquez, care a suferit o ruptură de menisc în meicul cu Chelsea, din Liga Campionilor, la Real lista jucătorilor cu probleme medicale este mai cuprinzătoare. Tehnicianul madrilenilor, Juande Ramos, nu va putea conta pe Guti și Wesley Sneijder, accidentați, în timp ce Pepe este suspendat. Veștile bune ar putea veni, însă, de la Arjen Robben și Fernando Gago, în cazul cărora medicii campioanei en-titre a Spaniei vor da un verdict final abia vineri.
Statistica avantajează pe Real Madrid
Dincolo de avantajul terenului propriu, Real Madrid are și ascendentul moral oferit de statistica favorabilă. Chiar dacă în ultimul derby Barcelona s-a impus cu 2-0, pe Nou Camp, în decembrie 2008, per total Real Madrid are un avantaj net în întâlnirile directe.
În total, cele două formații s-au întâlnit de 205 ori, în toate competițiile. De 85 de ori s-au impus cei de la Real, de 78 de ori Barcelona, iar 42 dintre partide s-au încheiat la egalitate.
În campionat, El Clasico ajunge la episodul numărul 158. Și aici statistica este de partea madrilenilor, care au obținut 68 de victorii, în timp ce catalanii s-au impus doar de 59 de ori, iar 30 de meciuri s-au încheiat la egalitate.
Real Madrid și Barcelona sunt și cele mai titrate formații din fotbalul spaniol. Madrilenii au câștigat de-a lungul timpului 31 de campionate, în timp ce catalanii au obținut doar 18 trofee.
Primul meci oficial dintre cele două echipe s-a disputat în sezonul 1928/1929, victoria a aparținut celor de la Real Madrid (2-1).
Cea mai dură înfrângere suferită de Barca în el Clasico a fost un 1-11, în 1943, în timp ce victoria cea mai clară a catalanilor s-a consemnat într-un amical disputat în 1913 (7-0).
De-a lungul anilor, mai mulți fotbaliști au evoluat la ambele echipe, printre aceștia numărându-se Gheorghe Hagi, Javier Saviola, Luis Figo, Ronaldo, Samuel Eto'o, Celades, Michael Laudrup, Robert Prosinecki și Bernd Schuster.