Deși nu a vorbit cu frații ei de mai bine de 40 de ani, Juanita Castro ar avea o grămadă de lucruri să le povestească acestora, de exemplu, cum a colaborat cu CIA, înainte de a părăsi definitiv Cuba, în 1964.
Juanita Castro a pretins că a colaborat cu CIA în cadrul unei emisiuni televizate americane, în ajunul publicării cărții sale de memorii, "Fidel și Raul, frații mei, istoria secretă", scrie ziarul francez Le Point.
Sora cea mai mică din familia Castro a spus că la început a susținut revoluția castristă din 1959, dar s-a răzgândit atunci când a văzut execuțiile opozanților ordonate de fratele său și alunecarea insulei spre comunism. Ea a susținut persoane persecutate de guvernul Castro, iar poziția sa a devenit delicată, din cauza activităților împotriva regimului.
Juanita Castro a spus că atunci când a fost contactată de CIA pentru a colabora cu ei a fost șocată, dar ulterior a acceptat. Între 1961 și 1964 ea și-a riscat viața ajutându-și compatrioții, iar apoi a plecat în Statele Unite, de unde nu s-a mai întors. Ultima oară Juanita l-a văzut pe fratele ei Fidel în 1963, la moartea mamei lor, iar pe Raul în 1964, cu numai câteva zile înainte de a fugi în Statele Unite.
CIA nu a confirmat colaborarea cu Juanita Castro.
După aproape jumătate de secol de guvernare despotică, anul trecut Fidel Castro, 83 de ani, a cedat locul fratelui său Raul, în vârstă de 78 de ani.