Criza economică îi împinge pe români către centrele de transfuzii sanguine. În ultimele luni, o dată cu adâncirea crizei, numărul donatorilor a crescut cu peste 15%, în condițiile în care toate beneficiile rezervate acestora s-au păstrat.
''Pe fondul crizei economice, numărul donatorilor a crescut cu 200-300 pe lună, de la 1.100 la 1.350 pe lună'', susține Andrea Vătamanu, medic la Centrul de Transfuzii Sanguine din Iași.
Creșteri s-au înregistrat și în Capitală.
''În ultimele luni am înregistrat un număr mai mare de donatori. Creșterea este cam de 15% pe lună'', a precizat Doina Vuculescu, director Centrul de Transfuzii Sanguine din București.
''În primele patru luni ale anului am avut o creștere a numărului de donatori, de la 400 pe lună la sfârșitul anului trecut la 600 pe lună. Acum, pe timp de vară a mai scăzut numărul loc, comparativ cu primul trimestru'', a spus și Silvia Negomireanu, director Cnetrul de Transfuzii din Reșița.
Majoritatea românilor donează sânge pentru a primi bonuri de masă, spun medicii
Donatorii de sânge primesc bonuri de masă în valoare de 60 de lei, reducere de 50% la abonamentul pe o lună pentru mijloacele de transport în comun și chiar o zi liberă de la locul de muncă. Iar după cum măturisesc și medicii de la centrele de transfuzii, ele atrag acum un număr mai mare de donatori, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
''50% dintre donatori sunt fideli, adică vin periodic, iar restul vin să doneze pentru un membru al familiei, pentru prieteni și cunoscuți, sau pur și simplu. E adevărat că majoritatea lor vin pentru beneficiile pe care le primesc după ce au donat. Din păcate, în România nu există cu adevărat un simț civic, însă aceste beneficii ne ajută să avem totuși mai mulți donatori '', recunoaște dr. Andreea Vatamanu.