Rugbystul Gareth Thomas a dezvăluit că este homosexual și speră ca gestul său să le dea curaj tinerilor sportivi aflați în aceeași situație și care se tem să iasă la lumină pentru a-și proteja carierele.
Rugbystul Gareth Thomas, jucătorul cu cele mai multe prezențe în naționala Țării Galilor, a recunoscut că este homosexual, într-un interviu acordat publicației Daily Mail.
"Nu vreau să fiu cunoscut ca un jucător de rugby gay. În primul rând sunt jucător de rugby și asta este cel mai important. Este foarte greu pentru mine să fiu primul jucător care rupe barierele. Din punct de vedere statistic, pot fi singurul. Nu știu dacă mai sunt și alți jucători gay în activitate", a fost declarația-șoc a lui Gareth Thomas.
El a dezvăluit că și-a dat seama că este atras de bărbați încă de la vârsta de 16-17 ani, dar că nu a vrut să accepte realitatea, mai ales că se temea că îi va fi afectată cariera.
Ajuns acum la 35 de ani, Thomas vrea ca tinerii homosexuali și mai ales cei care vor să aibă cariere în sport, să prindă mai mult curaj, după ce el a devenit primul rugbyst de prim plan care își dezvăluie orientarea sexuală.
Gareth Thomas, fost căpitan al naționalei Țării Galilor, care evoluează în prezent la Cardiff Blues, a mărturisit că în vara anului 2006 a realizat că nu mai poate trăi în minciună. El i-a mărturisit soției sale, Jemma, că este homosexual și că a înșelat-o cu parteneri de același sex. "Am simțit că toată viața mea se duce de râpă în momentul în care căsnicia mea s-a destrămat", a mărturisit sportivul.
După soția sa, a venit rândul antrenorului Scott Johnson să afle adevărul, iar acesta l-a sfătuit să discute cu câțiva colegi: "Le-a spus colegilor mei Stephen Jones și Martyn Williams și, când stăteam în bar și îi așteptam, eram pur și simplu îngrozit, gândindu-mă cum vor reacționa. Dar ei au intrat, m-au bătut pe spate și mi-au spus: «Nu ne pasă. De ce nu ne-ai spus mai de mult?». Doi dintre cei mai buni prieteni ai mei din rugby nici nu au clipit", a povestit Thomas.
Federația Galeză de Rugby (WRU) și conducerea Cardiff Blues îl sprijină pe Thomas după ce acesta a decis să își facă publică orientarea sexuală. "Ar fi o greșeală să uităm cât este de respectat în acest sport în Țara Galilor într-un moment în care a decis să facă public un lucru atât de personal", a spus directorul sportiv al WRU, Roger Lewis.