Ultimele Stiri· 1 min citire

Sindicaliștii au anunțat că anul acesta vor fi disponibilizați 9.000 de bugetari

Sindicaliștii au anunțat că anul acesta vor fi disponibilizați 9.000 de bugetari

Sindicaliștii au anunțat că anul acesta vor fi disponibilizați 9.000 de bugetari

Publicat7 nov. 2009, 03:49
Actualizat9 nov. 2009, 07:37
SursăRealitatea TV

9.000 de disponibilizări în acest an și alte 140.000 anul viitor. Acesta va fi efectul legilor salarizării unitare și reorganizării agențiilor, au susținut liderii de sindicate. Aceștia au mai spus că veniturile bugetarilor se vor reduce din cauza concediului fără plată.

"Vor exista diminuări de salarii referitoare la obligativitatea concediului fără plată și în paralel se va trece și la diponibilizări: 9.000 de disponibilizări și peste 140.000 anul viitor", a declarat Marius Nistor, președinte Federația "Spiru Haret".

"E o situație fără precedent în România. Suntem în situația să trimitem polițiști din operativă în concediu fără plată. Ne intrebăm dacă s-a luat în calcul că se va pune în pericol o parte din siguranța cetățeanului", a afirmat Toader Paraschiv, secretar general SNPPC.

"S-a decis ca pe 12 noiembrie, toate birourile executive ale federațiilor care fac parte din această structură să se întrunească într-o ședință în care se va decide la nivel de alianță ce acțiuni se vor face", a spus Liviu Pop, secretar general FSLI.

Sindicaliștii nu exclud o grevă generală chiar între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri