Oamenii de știință thailandezi, care au infectat porci cu noul virus A(H1N1), au declarat luni că tulpina provoacă simptome asemănătoare gripei la animale, înainte de a dispărea, la fel ca în multe cazuri umane.
Epidemia de gripă porcină, care s-a soldat cu moartea a cel puțin 53 de persoane - în special în Mexic - a determinat unele țări să interzică importurile de carne de porc din țările unde s-au înregistrat cazuri umane, deși autoritățile medicale au dat asigurări că nu există niciun risc de răspândire a virusului prin consumul de carne de porc. Cu toate acestea, unii crescători de porcine sunt nesiguri în ceea ce privește modul în care virusul le poate afecta animalele.
Cei 22 de porci infectați cu noul virus au prezent simptome de gripă la una, până la patru zile după infectare și îi puteau contamina și pe alții la două zile de la infectare, potrivit cercetătorilor. Niciunul dintre aceste animale, infectate și cu subtipul mai puțin periculos H3N2, nu a murit, a dat asigurări Roongroje Thanawongnuwech, de la Universitatea Chulalongkorn.
"Rezultatele acestui studiu ar putea ajuta la prevenirea și controlul gripei porcine în Thailanda", au scris cercetătorii în revista de virologie a BioMed.
Noul virus conține gene de gripă porcină, aviară și umană, dar nimeni nu știe exact de unde a apărut prima dată această tulpină.
Virușii de gripă porcină mutează constant și schimbă material genetic între ei, în special dacă un organism este infectat cu două tulpini în același timp.
Echipa de cercetători a descoperit că toți porcii infectați au dezvoltat simptome respiratorii, de exemplu nas înfundat, tuse, strănuturi și conjuctivită. Ei au dezvoltat și leziuni destul de mari la nivelul plămânilor. Aceste leziuni au devenit mai severe la două zile după infectare. Porcii infectați cu H1N1 au avut circa o treime din plâmâni acoperiți cu leziuni.
"Rezultatele au demonstrat că ambele subtipuri de gripă porcină pot induce simptome similare gripei și leziuni la nivelul plăânilor la porci. Însă gravitatea bolii a fost mai mare la porcii infectați cu H1N1", se arată într-un comunicat al Thanawongnuwech.