Traducerea integrală a "Schimbării la față a României", una dintre puținele cărți scrise de Cioran în limba maternă, a devenit recent prilej de dezbateri pe scena culturală franceză.
Opțiunea de dreapta pe care Emil Cioran a îmbrățișat-o în tinerețe, este, în opinia lui Alain Finkielkraut, unul dintre numele sonore ale culturii franceze contemporane, nimic mai mult decât "megalomania unui cetățean dintr-o națiune mică", titrează Le Figaro. "Fără îndoială, megalomania unei națiuni mici plasată în suburbiile Istoriei hrănește o invidie față poporul evreu", tranșează, drastic, Finkielkraut.
Dincolo de entuziasmul de dreapta specific generației lui Cioran, acesta reușește să depășească antisemitismul, trecând în registrul contrar, al elogierii. Afirmația lui Cioran, "Evreii nu sunt un popor, ci un destin", este cea care îi servește filosofului francez pentru a demonstra că derapajul extremist al lui Cioran a fost depășit. Finkielkraut vede momentul rupturii de simpatiile legionare în plecarea lui Cioran din România și, implicit, integrarea în literatura franceză, puternic marcată, în secolul XX, de moralismul clasic.
Filosof ultra-conservator, sedus de anticomunismul anilor '80, Alain Finkielkraut este unul dintre criticii totalitarismelor care au marcat, secolul trecut, Europa.
Cotidianul Le Figaro dedică două articole ample traducerii versiunii integrale a cărții "Schimbarea la față a României", unul dintre ele intitulându-se, sugestiv "Confesiunea arzătoare a unui tânăr disperat". Cioran este integrat generației anilor '30, "spirite delicate, care se alătură în a face elogiul micilor națiuni", născut într-un mic sat transilvănean, permeabil la ideologia dreptei extreme.
Cioran avea 22 de ani în momentul ascensiunii la putere a lui Hitler. În 1933, o bursă în Germania îl apropie de nazism: "Mă entuziasmează chiar și ordinea politică de aici", i-ar fi scris Cioran lui Mircea Eliade. După revenirea în țară, scrie febril trei cărți, "Pe culmile disperării" (1934), "Cartea amăgirilor" (1936) și "Schimbarea la față a României" (1936). În 1941, Cioran se exilează în Franța și rămâne apatrid până la moartea sa, în 1995. În 1990, Cioran revizuiește ediția românească a "Schimbării la față a României", scriind o nouă prefață, în care justifică radierea unor fragmente prin caracterul pretențios și ridicol al acestora.
"Schimbarea la față a României" ("Transfiguration de la Roumanie ", L'Herne 2009) este cartea tuturor tentațiilor: fascistă, anarhistă, totalitară și, ca atare, un document istoric important, conchide articolul din Le Figaro. Alături de acest titlu, editura L'Herne a tradus, tot în premieră, cartea "Despre Franța" ("De la France").
În 2002, Editura Presses Universitaires de France a publicat lucrarea "Cioran, Eliade, Ionesco: L’oubli du fascisme", a Alexandrei Laignel-Lavastine, în care autoarea critică traseul biografic al celor trei, intersectat cu mișcarea legioanară din România. Atunci, atât în Franța, cât și în România, tezele cărții au dat naștere unor puternice dezbatere și critici.
