Text scris la solicitarea revistei Maxim, o ediție de acum vreun an, doi. Despre burțile bărbaților, cum ziceam și în titlul postului. Așa mi s-a cerut, da? N-am ales eu tema, eu doar am fost de acord să onorez invitația, da?
VINE O VREME CÎND DRAGOSTEA NU MAI TRECE PRIN STOMAC, CI PRIN BURTĂ
Dacă nu sînt genul pufos încă de mici, pînă-n vreo 28 de ani, sînt aroganți. Vorbesc despre ăia mai dolofani, în termeni de “Cine, mă, grasu’ ăla?”, “N-ai văzut, bă, ce burtă are?” ș.a.m.d. După 28-30, încep să li se mai umfle și lor puloverele în zona abdomenului și parcă o lasă mai moale cu disprețul vizavi de grași. Bine, nu toți, doar ăia care au o priză mai bună cu realitatea. Fiindcă, odată ce apare burta, ia naștere și o întreagă paletă de categorii.
Categoria “Nu e adevărat, eu n-am burtă!”
Ăștia sînt ăia care neagă. Nici vorbă să aibă ei așa ceva. Tocmai au mîncat prea mult. Și au băut și vreo două beri. Sînt balonați. Sau e puloverul prea gros. Sau prea larg. Sau dungile de pe el prea orizontale. Doar cînd beau cîteva beri în plus își întreabă prietenul cel mai bun “Băi, ție ți se pare că m-am îngrășat?”. Sau prietena: “Auzi, pui, crezi că ar trebui să slăbesc?”.
Citește mai mult
