Ultimele Stiri· 2 min citire

Senatorul PSD Cătălin Voicu, ridicat de procurori și audiat la DNA

Senatorul PSD Cătălin Voicu, ridicat de procurori și audiat la DNA

Senatorul PSD Cătălin Voicu, ridicat de procurori și audiat la DNA

Publicat11 dec. 2009, 09:16
Actualizat12 dec. 2009, 23:54

Senatorul PSD Cătălin Voicu, vicepreședinte al Comisiei de Apărare, a fost ridicat vineri dimineață și dus la DNA pentru audieri. Se pare că senatorul ar fi acuzat de trafic de influență, dezvăluirea unor informații clasificate, informează Realitatea TV. Senatorul PSD Cătălin Voicu a părăsit sediul DNA în jurul orei 14,30.

"Am fost arestat din fața casei. Eram în mașina senatorială, am fost blocat de o mașină de poliție și scos cu forța. Mi s-a spus că dacă mă opun o să-mi pună cătușele. Nu știu de ce am fost arestat, dar gândiți-vă că în acest moment Comisia de Apărare din Senat, al cărei vicepreședinte sunt, l-a audiat pe directorul STS, Marcel Opriș, iar noi vrem să continuăm cercetările", a declarat Cătălin Voicu, pentru NewsIn, citat de Realitatea TV.

Cătălin Voicu este vicepreședintele Comisiei de Apărare din Senat.

Senatorul Cătălin Voicu are 44 de ani, este general SPP în rezervă și membru al PSD București din anul 2008.  Fost ofițer de carieră, Cătălin Voicu este absolvent al școlii de ofițeri activi de la Sibiu. Ulterior a absolvit și Academia de Poliție, precum și mai multe cursuri postuniversitare de științe polițienești. Este deasemenea doctor în drept, astfel că a prezentat mai multe lucrări publice privind organizarea Poliției și reorganizarea Jandarmeriei. A primit gradul de general din anul 2003, la vârsta de 38 de ani.

Numele său a fost vehiculat la începutul anului în legătură cu preluarea portofoliului Ministerului Administrației și Internelor din partea PSD, , fiind susținut de Marian Vanghelie, președintele PSD București. Istoria sa este strâns legată de Ion Iliescu și de Viorel Hrebenciuc, doi dintre cei mai grei lideri ai PSD. A ajuns general SPP la vârsta de 38 de ani, sub administrația Iliescu, în 2003. A demisionat din cadrul Serviciului până în 1997, atunci când Ion Iliescu n-a mai fost președinte. Generalul Voicu a înființat - potrivit relatărilor presei - în 1998, alături de Dumitru Iliescu, fost director SPP, o firmă privată de pază și protecție, denumită SC Agenția Națională de Pază, Protecție, Investigații și Protocol SRL.

Între 1999 și 2001, Voicu a fost consilier la Camera Deputaților, iar din 2001 a fost reactivat în cadrul SPP ca ofițer activ, angajat în funcția de consilier pe probleme de siguranță națională la Administrația Prezidențială. Începând cu 2004, Cătălin Voicu ajunge deputat în Parlamentul României, pe listele PSD Bacău, condus de Viorel Hrebenciuc.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri