Conducerea Senatului a decis în ședința de marți, ca urmare a solicitării IPP, să fie făcute publice, pe pagina de internet, cheltuielile senatorilor cu privire la indemnizații, diurne și deplasări, precum și cele referitoare la costurile întreținerii birourilor parlamentare.
"Lunar să se comunice public ansamblul cheltuielilor făcute de senatorii români cu privire la cele două activități, activități de indemnizație, diurnă și așa mai departe, și cea legată de cheltuielile pe birourile senatoriale, deci pe două capitole. Cred că este o formulă care răspunde atât nevoii de transparență și publicitate, cât și opiniilor exprimate în Biroul permanent la ședința trecută", a spus președintele Senatului, Mircea Geoană, în ședința din această săptămână a Biroului permanent.
Geoană a explicat, că la propunerea secretarului general al Senatului, Dan Vasiliu, se vor publica, inițial, "cheltuielile agregate", urmând să se decidă "pe măsura derulării, care sunt eventualii pași următori pentru acest tip de subiect".
Camera Deputaților a răspuns de asemenea la cererea IPP, miercuri, și a hotărât să publice cheltuieile făcute pentru fiecare deputat cu indemnizațiile, diurna, cazarea, transport, achiziții și întreținerea birourilor parlamentare.
Institutul pentru Politici Publice a cerut celor doi președinți ai Camerelor, pe 16 aprilie, publicarea din oficiu a informațiilor detaliate referitoare la cheltuielile publice cu parlamentarii. IPP și-a exprimat în mai multe rânduri nemulțumirea față de modul în care conducerea Parlamentului a tratat solicitările Institutului referitoare la aceste cheltuieli. "De cinci ani IPP este nevoit să acționeze în instanță Camera și Senatul pentru acces la informații despre cheltuielile cu parlamentarii. Când instanța a dat dreptate IPP, Senatul și Camera au cerut bani Institutului pentru copii după documentele contabile pe care le-ar fi putut trimite electronic. Multe copii au fost ilizibile sau intenționat incomplete pentru a demobiliza asemenea idei ale membrilor Institutlui", se arată în textul solicitării IPP.