Carburanții se scumpesc de la o zi la alta. Numai în ultimele zile prețul benzinei a crescut cu până la 15 bani pe litru. În aceste condiții, specialiștii spun că este posibil să asistăm la la scumpiri în lanț, în cazul alimentelor și a mărfurilor transportabile.
Companiile pun scumpirile din ultima vreme pe seama creșterii cotațiilor pe piața internațională. Este drept că un baril se vinde acum la jumătate de preț față de anul trecut, dar carburanții costă aproape la fel.
Anul trecut, în luna iulie, barilul atingea cea mai mare cotație înregistrată vreodată, de 147 de dolari. În acea perioadă, un litru de benzină se vindea în România cu aproape patru lei. Anul acesta, barilul de petrol s-a ieftinit cu aproape 50%, ajungând la 73 de dolari barilul, însă benzina s-a ieftinit cu doar 5%.
De la începutul anului carburanții s-au scumpit, în medie cu 25 de procente. Șocul l-au simțit cel mai puternic transportatorii. Ei spun că au fost nevoiți să modifice tarifele de la o săptămână la alta, în condițiile în care numărul pasagerilor era oricum în scădere. Transportatorii au însă și o propunere.
"Ceea ce solicitam noi era mărirea accizei fără a influența prețul carburantului pentru ca statul să colecteze mai mult și impunerea de către stat față de companii a unui profit maxim, așa cum se practică și în America", a declarat augustin Hagiu, președinte Fort.
Pe lângă majorarea tarifelor pentru serviciile de curierat sau de transport public, carburanți mai scumpi înseamnă alimente mai scumpe, dar și majorarea costurilor în construcții. În plus, inflația este puternic influențată de evoluția tarifelor pentru carburanți.