Se pare că politicenii din Coaliție nu scapă nicio ocazie pentru a lansa un nou atac asupra colegilor de guvernare. Prezenți la școlile de vară ale partidelor, liderii PSD și PD-L s-au întrecut în declarații în fața tinerilor prezenți la discuții.
Elena Udrea a fost ținta mai multor atacuri din partea liderilor PSD. Vicepreședintele social-democrat, Liviu Dragnea, a numit-o pe Udrea "Regina Salvamarilor". "Am o datorie morală față de voi, să ne iertați că am acceptat ca Ministerul Tineretului să fie preluat de niște persoane care și-au bătut joc de noțiunea de tineret, pentru asta eu vă cer iertare (...) Vreau să vă cerem iertare că am acceptat să se înființeze Ministerul Turismului și că am acceptat, spun exact, că am acceptat ca acest minister să fie gestionat de Regina Salvamarilor - chiar o spun cu bună credință și cu admirație (râsete în sală, n.r.) Singura acțiune care mi-a rămas în minte este că stătea cu fluierul în gură și număra chiloții salvamarilor", a afirmat liderul PSD.
Nici Marian Vanghelie nu s-a lăsat mai prejos. "Eu lui Elena Udrea, îmi pare rău, n-am apucat să-i fac nimic, dar nu e timpul pierdut (râsete în sală, n.r.) Viața se schimbă, eu am mai spus, din păcate, biologic, Traian Băsescu se duce. Eu voi veni. Nu știu unde, dar voi veni", a spus primarul sectorului 5, în fața tinerilor social-democrați.
Colegii de coaliție ai social-democraților au sărit și ei la atac. Ioan Oltean, vicepreședinte PD-L, a declarat sâmbătă, la școala de vară a partidului, că "broscoiul PSD îi stă în gât". "Spuneam într-o conferință de presă că am încercat să înghit broscoiul PSD. Uite, aici îmi stă", a spus Oltean arătând spre propriul gât. "Urcă și coboară, urcă și coboară. Sper ca în zilele astea să-l dau afară definitiv și irevocabil", a adăugat vicepreședintele el, în aplauzele sălii.
Vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur le-a cerut tinerilor din partid să fie activi în campania electorală și a evoluat șansele candidaților. Dacă Mircea Geoană se află într-o poziție incertă din punct de vedere al susținerii partidului, Crin Antonescu "nu poate fi Obama chiar dacă ar sta la soare câteva săptămâni".
Atacurile politice dintre liderii partidelor de gurnare au loc pe fondul unor relații din ce în ce mai tensionate în Coaliție și cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale, ce vor avea loc pe 22 noiembrie.