Șase gospodării din localitatea Sărmășag, județul Sălaj, în pericol din cauza unei alunecări de teren, iar șase familii sunt în prag de evacuare.
"Alunecarea a început anul trecut, însă, acum, din cauza vremii, s-a reactivat, versantul alunecând mai mult de o jumătate de metru”, a declarat Dombi Attila, primarul comunei Sărmășag.
Potrivit acestuia, una dintre cele șase familiile ar trebui evacuată. "Casa aproape că se dărâmă pe ei, așa că evacuarea este iminentă”, a afirmat edilul.
Versantul cu probleme este situat pe drumul județean care face legătura între Sărmășag și Chieșd, iar pentru reabilitarea acestui drum au fost alocate, prin hotărâre de Guvern, 15 miliarde de lei vechi, banii care au ajuns la Consiliul Județean Sălaj încă de anul trecut, a mai spus primarul Dombi Attila.
"Banii sunt, iar lucrările ar putea începe, mai ales că iarna a trecut”, a adăugat edilul din Sărmășag. Specialiști din cadrul Direcției Tehnice a CJ Sălaj au mers la Sărmășag pentru a evalua situația, iar în zonă va ajunge și subprefectul Claudiu Bârsan și șeful ISU Sălaj, colonelul Gheorghe Labo.