Ultimele Stiri· 2 min citire

Sarkozy a omis să o invite pe regina Marii Britanii la comemorarea zilei debarcării aliaților în Normandia

Sarkozy a omis să o invite pe regina Marii Britanii la comemorarea zilei debarcării aliaților în Normandia

Sarkozy a omis să o invite pe regina Marii Britanii la comemorarea zilei debarcării aliaților în Normandia

Publicat2 iun. 2009, 14:13
Actualizat2 iun. 2009, 21:41
SursăRealitatea TV

O greșeală regală comisă de presedintele francez, Nicolas Sarkozy a provocat o reacție dură din partea lui Barack Obama. Sarkozy a omis pur și simplu să o invite pe regina Marii Britanii la cea de-a 65-a comemorare a zilei debarcării aliaților în Normandia, așa numita D day, care va avea loc sâmbătă.

În replică, Barack Obama, care figurează pe lista invitaților, a spus că va face tot ce-i stă în putință pentru ca regina să fie prezentă la ceremonii.

Intervenția lui Barack Omaba este cel puțin neobișnuită. Pentru că protocolul nu permite unui oficial invitat pe teritoriul altei țări să spună cine ar mai trebui să vină la eveniment. Ori, luni seară, la finalul unei zile grele pentru Nicolas Sarkozy, după probabila catastrofă aviatică înregistrată de Airfrance, purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama, a spus că președintele american face tot posibilul ca regina să fie invitată în Franța. Asta după ce reacția ziarelor britanice a fost virulentă.

Daily Mail scria săptămâna trecută că regina e frustrată pentru ca nu a fost invitată la comemorarea D day. E o insultă la adresa celor 17.556 de britanici căzuți și îngropați în Franța, mai scrie acest ziar, care deploră atitudinea lui “Sarko americanul”.

Președintele francez e denumit astfel pentru că a preferat să-și concentreze atenția asupra lui Barack Obama, invitat de onoare al acestor ceremonii. Asta chiar dacă regina Elisabeta e singurul șef de stat în viață, din perioada respectivă, remarca, nu fără amărăciune, Daily Mail. Un editorialist renumit al acestui ziar scrie că, Franța va rămâne incapabilă să admită că Marea Britanie a salvat-o în timpul războiului. În ciuda intervenției lui Barack Obama, un purtător de cuvânt al palatului Buckingham a spus că nici un membru al familiei regale nu va fi prezent la ceremonii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri