Șapte cazuri de furturi din bancomate comise în mai multe orașe au fost preluate de Parchetul General, pentru că se bănuiește că este vorba despre aceeași grupare de hoți. Poliția din județele unde s-au dat loviturile nu a reușit să identifice suspecții, astfel că informațiile adunate de fiecare inspectorat în parte au ajuns la procurorii de la București, într-un singur dosar.
Jafurile au în comun faptul că bancomatele sunt amplasate în interiorul unor magazine, frizerii și tot felul de alte spații decât în bănci. Hoții intră prin pod sau sparg pereții clădirilor. Apoi decupează bancomatele cu flexul ca să ajungă la bani.
În toamna anului trecut, autori rămași încă neidentificați, au intrat prin efracție, în orașul Deva, într-un magazin de mobilă și, după ce au decuplat sistemul de alarma, au încercat să taie bancomatul cu flexul. Din motive necunoscute s-au oprit și au fugit.
În Alba, mai mult indivizi au pătruns pe ușa din spatele unui magazin, unde se afla un bancomat și au procedat ca la carte. Mai întâi au tăiat firele de la curent și de la telefon, apoi au decuplat alarma. Greul a venit când hoții au încercat să desfacă ușa bancomatului cu o ranga. Cei 150000 de lei care se aflau în bancomat au rămas în siguranță.
În seara zilei de 1 decembrie 2008, la Focșani, mai multi hoți au încercat să spargă un bancomat, numai că nu au reușit. Au alertat echipele de securitate care au ajuns la fața locului în foarte scurt timp, iar hoții au scăpat cu fuga.
În alte patru cazuri hoții au ajuns la banii aflați în bancomate.
Procurorii secției urmărire penală și criminalistică din Parchetul General cred că este vorba despre o bandă organizată, care și-a testat metodele pentru a se perfecționa. Deocamdată au fost reținuți doi suspecți, dar anchetatorii sunt pe urmele unei întregi rețele.