Ilie Alexandru, cunoscut ca Sandu Geamănu, Tinel Niculae și Paul Mihalache, cea de a treia persoană reținută, marți, la rândul ei, de procurori, sunt acuzați de furtul a șapte autoturisme de lux, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan. Aceștia au fost trimiși la judecătoria Sectorului 1, cu propunerea de arestare pentru 29 de zile.
Ilie Alexandru, cunoscut ca Sandu Geamănu, a fost reținut, marți după-amiază, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului Capitalei, și a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 1, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Informația a fost confirmată, pentru NewsIn, de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, procurorul Oana Balașa. Aceeași sursă a mai spus că, în același timp, au mai fost reținute încă două persoane, una dintre acestea fiind Tinel Niculae, cealaltă Paul Mihalache.
Informația a fost confirmată pentru NewsIn de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, procurorul Oana Bălașa. Aceeași sursă a mai spus că, în același timp, au mai fost reținute încă două persoane, una dintre acestea fiind Tinel Niculae. Toți trei făceau parte dintr-o rețea care se ocupa cu furtul de mașini de lux.
Sandu Geamănu, Niculae Tinel, David Stan Constantin, Adrian Stănilă și Ștefan Mărgean, ultimii fiind părți vătămate în dosarul Becali, sunt judecați, încă din februarie 2008, de către magistrații Judecătoriei Sectorului 4, pentru furt de mașini.
Procesul urmează să fie reluat pe 7 mai 2009.
Toți cei amintiți, împreună cu alți câțiva inculpați, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 pentru mai multe furturi de mașini din București.
Potrivit unor surse judiciare, modul de operare al acestora era unul simplu. "Mașinile erau furate cu chei potrivite din fața blocurilor din București, apoi le erau schimbate plăcuțele și apoi duse peste hotare", au explicat, pentru NewsIn, aceleași surse.
De mai bine de un an, magistrații Judecătoriei Sectorului 4 nu au reușit să avanseze foarte mult în cercetarea judecătorească, dosarul trenând din cauza invocării lipsei de proceduri cu unul din inculpații aflați în Spania, au arătat sursele amintite.