Exaltați, cu fețe dilatate de satisfacție, ca niște oameni care tocmai câștigaseră o moștenire uriață, oficialii români au defilat cu decizia de la Haga, ca o echipă de fotbal care a cucerit supercupa. Festivismul politic a fost completat de aventurierii patrioți care fie plimbau tricolorul pe Marea Neagră în căutarea noii granițe maritime dintre România și Ucraina, fie încercau să ne convingă că noile resurse alocate prin procesul de la Haga ne vor ajuta să devenim independenți din punct de vedere energetic. Euroatlantiștii de ocazie se lăudau că spațiul UE și NATO s-a lărgit datorită României care a reușit să împingă frontierele Occidentului și mai departe în Marea Neagră, în vreme ce toată lumea constată cu o nemăsurată satisfacție "marele succes al diplomației românești". Nici pentru liderii politici, nici pentru reprezentanții Ministerului de Externe, rezultatul Tribunalului Națiunilor Unite nu părea un verdict juridic, ci mai degrabă o partidă de poker căștigată datorită abilităților jucătorilor.
Citește mai mult în România Liberă
