Antrenorul lui FC Timișoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, miercuri, că Anderlecht e un adversar dificil, cu un palmares bogat, atât intern cât și internațional, însă a pregătit foarte bine partida din Liga Europa.
"Întâlnim un adversar cu un palmares de invidiat, 29 de campionate, cupe ale Belgiei, peste 200 de meciuri internaționale și investiții importante în jucători de valoare. Toți realizează importanța jocului și de aceea ne dorim victoria. Sperăm să fim într-o formă fizică și psihică bună și să câștigăm. Nu se poate spune că vom risca totul, dar am pregătit meciul ca să câștigăm. Un joc nu se câștigă numai atacând", a spus Sabău.
Tehnicianul bănățenilor a mai precizat că în meciul cu Anderlecht va schimba sistemul de joc: "Pierzând cu 2 închizători meciul cu Zagreb, mi-am dat seama că nu a fost bună soluția. Sunt convins 90 la sută că voi juca cu un închizător și probabil de asta vor fi siguri și belgienii".
Atacantul Dorin Goga afirmă că doar o victorie în fața belgienilor îi mai poate face să se gândească la primăvara europeană: "Întâlnim echipa de pe locul 1 din grupă, sperăm într-o victorie ca să ne putem gândi la calificare. E greu să promiți cuiva că vom mai înscrie, dar venim după 9 goluri înscrise în ultimele două meciuri și trebuie să mai dăm".
Partida dintre FC Timișoara și Anderlecht, din Grupa A a Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 22:05, pe stadionul Dan Păltinișanu.