Ruth Padel, prima femeie numită la șefia catedrei de poezie la Universitatea Oxford, recunoaște public că a diseminat informații legate de scandalul sexual în care ar fi fost implicat laureatul premiului Nobel Derek Walcott, rivalul ei, dar spune că nu e un motiv pentru a demisiona.
Potrivit presei britanice, acuzațiile de hărțuire sexuală contra lui Walcott, lansate de foști studenți de la universitățile Harvard și Boston, au fost reactivate doar câteva zile înaintea alegerilor desfășurate la Oxford, academicianul fiind nevoit să abandoneze cursa. În week-end-ul de dinaintea alegerilor, dosare conținând informații despre scandal și fotocopii ale unei cărți pe acest subiect, "The Lecherous Professor", au fost trimise, sub acoperirea anonimatului, mai multor cadre universitare.
Ruth Padel a negat constant orice implicare în dezvăluirile legate de Walcott, spunând "că nu și-a dorit să-l vadă umilit", până când presa a dezvăluit două mesaje electronice trimise de Padel în luna aprilie, în care aceasta aduce în discuție cazul din 1982. Într-o scrisoare adresată cotidianului "The Guardian", Padel își asumă acum cele două e-mail-uri, dar spune că ele au reflectat doar îngrijorarea unor studenți și dorința ei de a informa, corect, presa. Mai mult, Padel pare uimită că informațiile furnizate de ea au putut să creeze atâtea rumori.
După dezvăluiri, voci importante ale vieții academice au cerut ca Padel să se retragă de la catedra de poezie.
În cursa pentru catedra de poezie de la Oxford, unul dintre cele mai prestigiase posturi academice din Marea Britanie, cu o istorie de 300 de ani, au rămas, în cele din urmă, Ruth Padel, poetă și stră-stră-nepoata lui Charles Darwin și poetul și criticul indian Arvind Mehrotra. Derek Walcott și-a anunțat retragerea, după ce un dosar care relua acuzele de hărțuire sexuală făcute în 1982 de două dintre studentele lui de la Harvard a fost trimis, anonim, către 200 de academicieni.
Ruth Padel a devenit, pe 16 mai 2009, prima femeie aleasă titular al catedrei de poezie de la Oxford, creată în 1708, cu 297 de voturi în favoarea sa. Născută la Londra în 1946, Padel scrie versuri din adolescență, prima sa colecție, "Summer Snow", apărându-i în 1990.