Calendarul național de vaccinare din România va cuprinde, până la sfârșitul anului 2009, vaccinuri hexavalente (combinate) care vor preveni, cu o singură injecție, mai multe boli infecțioase, a anunțat consilierul ministrului Sănătății, Geza Molnar, cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării.
"Aceste vaccinuri se fac deja în multe țări europene și au început să fie administrate și în unele zone din România. Astfel, cu mai puține înțepături, vom vaccina copiii împotriva mai multor boli", a explicat Geza Molnar.
Consilierul Ministerului Sănătății a sublinitat importanța vaccinării în primii ani de viață și a adăugat că, din 10 milioane de decese la copii pe an, aproape 1,5 milioane ar putea fi prevenite prin vaccinare.
Potrivit datelor Centrului pentru Prevenirea Bolilor Transmisibile, incidența cazurilor de rubeolă la copii a scăzut, din 1998 până în 2008, de la 228 de cazuri la 100.000 de locuitori, la doar 10,7 cazuri. "Incidența acestor boli, cum ar fi rubeola, rujeola sau oreionul, a scăzut semnificativ datorită vaccinării bebelușilor încă din maternitate. Însă, din păcate, acoperirea vaccinală în România este în scădere, în 2008 fiind de 90%, față de 95% acum patru ani", a declarat șeful Centrului pentru Prevenirea Bolilor Transmisibile.
Coordonatorul pentru România al Organizației Mondiale a Sănătății, Victor Olsavszky consideră că principalele cauze pentru care mai puțini copii au fost vaccinați în ultimii ani sunt mesajele agresive împotriva vaccinării. "Oamenii și-au pierdut încrederea în vaccinuri, din cauza unor mesaje greșite și a dezinformării. Vaccinurile nu produc moarte subită, iar efectele secundare, dacă apar, sunt mult mai puțin periculoase decât boala împotriva căruia a fost făcut vaccinul", a precizat Olsavszky.