România ar putea câștiga, până în 2015, cel puțin 2 miliarde euro din vânzarea drepturilor pentru emisia a 200 milioane tone CO2 din cele circa 350 milioane tone CO2 ce-i revin prin Protocolul de la Kyoto, potrivit proiectului OUG pentru promovarea tranzacțiilor verzi, publicat de Ministerul Mediului.
Valoarea angajamentului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GHG) asumat de România este de 8% față de anul de bază 1989, așadar România poate emite aproximativ 1,279 miliarde tone CO2 echivalent între 2008 și 2012, adică în prima perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto.
Conform ultimului inventar național al emisiilor de GHG, finalizat în martie 2009 și transmis Comisiei Europene, nivelul emisiilor de acest fel din 2007, respectiv 152 milioane tone CO2 echivalent, este cu circa 37% mai scăzut decât valoarea țintă medie prevăzută de Protocolul de la Kyoto în perioada 2008-2012.
"Scăderea s-a datorat în principal reducerii producției industriale și restructurării economiei în perioada de tranziție spre o economie de piață, și nu datorită implementării unor măsuri de reducere efectivă a emisiilor de GHG. În concordanță cu proiecțiile emisiilor de GHG pentru perioada 2008-2012, se estimează că România își va îndeplini angajamentul de reducere cu 8% a emisiilor, fără măsuri suplimentare de reducere", se arată în document.
Executivul susține că proiectul ordonanței de urgență pentru promovarea tranzacțiilor cu unități ale cantității atribuite României prin Protocolul de la Kyoto și pentru implementarea unei "Scheme de investiții verzi" (schema GIS) va suplimenta veniturile la bugetele locale, iar indirect și pe cele la bugetul de stat, prin nealocarea unor fonduri în vederea îndeplinirii obligațiilor de reducere, directă și indirectă, a emisiilor de gaze cu efect de seră.
"În acest sens, este necesară adoptarea unei legi-cadru care să guverneze realizarea tranzacțiilor cu AAU-uri în România și care să acopere omisiunile existente în legislație, datorită caracterului atipic al obiectului acestor acestor tranzacționări, se impune de urgență și cu titlu imperativ", se precizează în Nota de fundamentare a actului normativ.
"Pentru implementarea acestei ordonanțe de urgență se înființează, în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, Unitatea de Management a Schemei GIS, denumită în continuare UMS GIS, ca structură special constituită pentru gestionarea unitară și durabilă a fondurilor obținute în urma tranzacționării unității de cantitate atribuită", potrivit datelor publicate de Ministerul Mediului.
Energia electrică ar urma să se ieftinească.
"Pe termen mediu și lung se așteaptă o scădere a impactului antropic asupra factorilor de mediu, a mediului în general, și implicit o protecție ridicată a biodiversității, habitatelor naturale, ariilor protejate și peisajelor, în contextul dezvoltării durabile", se mai arată în proiect.