România ar putea lua 13 miliarde de euro de la FMI, în cadrul unui împrumut extern de 18 miliarde de euro, au declarat pentru NewsIn surse apropiate negocierilor. Împrumutul extern se va contracta pe o perioadă de doi ani, iar cea mai mare parte a fondurilor va fi folosită în 2009
Ultima sumă luată în calcul de România pentru un împrumut extern de la FMI, CE și instituțiile financiare internaționale precum Banca Mondială este de circa 18 miliarde euro, din care aproximativ 13 miliarde euro ar urma să vină de la Fond, au declarat pentru NewsIn surse apropiate negocierilor.
"Delegația FMI discută, de principiu, la Cotroceni, proiectul scrisorii cadru privind un posibil acord de finanțare. Acest lucru nu înseamnă, însă, că Fondul a terminat evaluarea economică a țării. Suma avută în vedere de autoritățile române pentru întreg pachetul de finanțare este de aproximativ 18 miliarde euro, pe doi ani", au mai spus sursele.
Comitetul interministerial pe relația cu FMI s-a reunit marți seară, la ora 20. Scopul întâlnirii este acela de a face o analiză "la zi" a necesarului, condițiilor și a modalităților în care se poate asigura finanțarea internă și externă a României, luând în calcul toate datele disponibile la acest moment, a declarat premierul Emil Boc la începutul întâlnirii de la Palatul Victoria.
Programul FMI pentru România este parte a unui pachet multilateral de finanțare, la care mai iau parte Uniunea Europeană (UE) și Banca Mondială (BM).
Potrivit surselor apropiate discuțiilor, împrumutul extern se va contracta pe o perioadă de doi ani, iar cea mai mare parte a fondurilor va fi folosită în 2009. De asemenea, România ar urma să tragă banii în tranșe, după verificări periodice.
"Acordul cu FMI este încheiat, în mod normal, pe 2 ani. Poate fi și pe 18 luni, dar nu mai mult de 24 de luni. În acest caz, suma la care s-ar putea ajunge în urma negocierilor între autoritățile române, FMI, Comisia Europeană și celelalte instituții financiare internaționale ar putea cuprinde și fonduri pentru 2010, în funcție de golul de finanțare estimat pentru anul viitor", a explicat, săptămâna trecută consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru.
Fondurile de la FMI ar urma să fie folosite de România pentru protejarea rezervei valutare. Potrivit declarațiilor făcute de economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, la finalul săptămânii trecute, destinația banilor de la Comisia Europeană nu era încă stabilită. Banii ar putea fi folosiți exclusiv pentru nevoi de balanță externă, la fel ca împrumutul de la FMI, sau ar putea finanța și proiecte de investiții.
Procedura standard prevede că, după negocierile între cele două părți, FMI redactează scrisoarea de intenție și memorandumul de politici economice, care în final sunt semnate de reprezentanții români.
Marți după-amiază, o delegație a FMI a discutat, la Cotroceni, despre un posibil acord de finanțare cu președintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.