Ultimele Stiri· 1 min citire

România, amenințată de CE cu procedura de deficit excesiv

România, amenințată de CE cu procedura de deficit excesiv

România, amenințată de CE cu procedura de deficit excesiv

Publicat10 feb. 2009, 08:38
Actualizat10 feb. 2009, 08:40
SursăNewsIn

România, alături de alte cinci țări, va fi afectată de deschiderea procedurii de deficit excesiv, potrivit agențiilor de presă germană DPA și austriacă APA. Cele două instituții de presă relatează că membrii Comisiei Europene sunt pregătiți să aplice măsura, pentru a proteja statele membre ale UE.

Comisia Europeană pregătește deschiderea procedurii de deficit excesiv împotriva a cel puțin șase țări, printre care și România, scriu agențiile de presă germană DPA și austriacă APA. Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Letonia și România au depășit deja în 2008 deficitul maxim de 3%, iar CE proiectează înrăutățirea situației în 2009.

România și Letonia nefiind în zona euro, nu vor fi afectate de sancțiuni financiare, dar data-țintă de aderare la moneda unică poate fi amânată, iar în cazul în care recomandările UE sunt ignorate în mod repetat, se poate ajunge la suspendarea fondurilor de coeziune.

Comisia Europeană va adopta la 18 februarie deciziile cu privire la deficitul excesiv, a declarat săptămâna trecută pentru NewsIn Amelia Torres, purtătoare de cuvânt a CE, care a refuzat să comenteze informația potrivit căreia România se numără sau nu printre țările vizate de o asemenea procedură. Ministerul Finanțelor a recunoscut vineri că CE poate declanșa procedura de deficit excesiv împotriva României pentru situația bugetară din 2008, care ar însemna monitorizarea politicii bugetare și a măsurilor de redresare și chiar suspendarea fondurilor de coeziune.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri