Ultimele Stiri· 1 min citire

România a urcat pe locul 30 în topul mondial al producătorilor de automobile

România a urcat pe locul 30 în topul mondial al producătorilor de automobile

România a urcat pe locul 30 în topul mondial al producătorilor de automobile

Publicat3 aug. 2009, 06:11
Actualizat3 aug. 2009, 06:15
SursăRealitatea TV

Anul 2008 a fost unul bun pentru industria auto din România. În timp ce producția de autovehicule a scăzut anul trecut la nivel mondial, în România aceasta a înregistrat o creștere de 1,5 procente.

Astfel, țara noastră a urcat pe locul 30 în topul mondial al producătorilor de automobile. Datele Organizației Internaționale a Constructorilor de Automobile arată că și anul trecut Japonia a rămas cel mai mare producător de autovehicule din lume, cu peste 11 milioane de mașini fabricate, număr apropiat de cel din 2007. China este al doilea mare constructor auto, urmat de Statele Unite ale Americii și Germania.

România ocupă locul 30 în lume în topul constructoruilor auto, mai sus cu o pozție ca în 2007. La nivel european, primul loc este ocupat de Germania cu 6 miloane de autovehicule construite anul trecut. Urmează Franța și Spania, țări unde industria auto a scăzut puternic, cu aproape 15 procente, respectiv, 12%.

În Europa, România a rămas și anul trecut pe locul 14, cu peste 245.000 de mașini fabricate. Cele mai mari scăderi ale industriei auto au avut loc în Taiwan, Austria, Finlanda, Italia și Canada în timp ce mai multe autouturisme au fost produse anul trecut în Indonezia, Malaezia, Polonia, Ungaria și Serbia. Clasamentul Organizației Internaționale a Constructorilor de Automobile cuprinde 39 de țări și se referă inclusiv la producția de vehicule comerciale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri