Ultimele Stiri· 1 min citire

Româna ar putea fi prima limbă est-europeană în care va emite Euronews

Româna ar putea fi prima limbă est-europeană în care va emite Euronews

Româna ar putea fi prima limbă est-europeană în care va emite Euronews

Publicat15 apr. 2009, 11:05
Actualizat15 apr. 2009, 23:53
SursăNewsIn

Canalul de televiziune multilingv Euronews ar putea emite și în limba română, a declarat, miercuri, președintele trusutului, Philippe Cayla, cu ocazia numirii jurnalistului Lucian Sârb în funcția de director editorial al redacției Euronews.

"Avem în plan crearea Euronews în română, deoarece ne lipsește o limbă est-europeană. Ne-am gândit că româna ar putea fi prima limbă est-europeană în care transmite Euronews, mai ales acum, după numirea lui Lucian Sârb în funcția de director editorial", a declarat Philippe Cayla, președintele postului de televiziune european.

Canalul de știri Euronews emite în prezent în opt limbi (engleză, franceză, germană, italiană, portugheză, spaniolă, rusă și arabă), iar de anul viitor va emite și în turcă. 

Pentru Euronews, angajarea lui Lucian Sârb este reprezentativă pentru importanța Europei Centrale în dezvoltarea canalului de televiziune și pentru selecțiile sale editoriale. Euronews este, încă de la crearea sa în 1993, postul de televiziune internațional de informare a cărui agendă cotidiană include actualitatea în Europa privită atât ca o instituție cât și ca un continent.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri