Tenismenul elvețian este depășit la acest capitol doar de americanul Pete Samparas, care a reușit performanța de 6 ori.
Federer a terminat pe primul loc în clasmanetul ATP în anii 2004, 2005, 2006, 2007 și 2009, și se află la egalitate cu o altă legendă a tenisului, Jimmy Connors.
În ierarhia publicată pe site-ul oficial al ATP, pe locurile următoare se află americanul John McEnroe (4) și cehul Ivan Lendl (4), ei fiind urmați de Bjorn Norg (2), Stefan Edberg (2) și Lleyton Hewitt (2). Printre tenismenii care au reușit să încheie clasamentul mondial pe primul loc într-un singur an se află și românul Ilie Năstase, alături de Mats Wilander, Jim Courier, Andre Agassi, Gustavo Kuertern, Andy Roddick și Rafael Nadal.
Federer și-a asigurat primul loc în ierarhia ATP după ce l-a învins pe Andy Murray în cel de-al doilea meci al Turneului Campionilor de la Londra, el profitând și de înfrângerea spaniolului Rafel Nadal în fața lui Robin Soderling. "Pentru mine înseamnă foarte mult că voi termina din nou pe primul loc, după ce am reușit să revin pe această poziție. A fost un an incredibil pentru mine atât pe teren, cât și în afara lui, iar faptul că am bătut recordul de Grand Slam-uri câștigate și că voi fi pe prima poziție la finalul anului este incredibil", a spus Federer.
Tenismenul în vârstă de 28 de ani a fost numărul 1 mondial timp de 237 de săptămâni la rând, între 2 februarie 2004 și 17 august 2008, seria sa fiind întreruptă de Rafael Nadal. Elevețianul și-a recăpătat însă primul loc pe 6 iulie 2009, după ce a câștigat cel de-al 15-lea titlu de Mare Șlem din carieră la Wimbledon.