Cele 7.000 de amendamente la bugetul de stat pe 2009, în medie 13 pe cap de parlamentar, reprezintă recordul absolut național la propunerile de modificare a unei legi. Ieri, după miezul nopții, parlamentarii au respins 5.000 dintre ele și au acceptat 2.000, adică dublul numărului total de amendamente aduse bugetului anul trecut, când au fost admise doar 200. Mare trebuie să fie foamea de bani a aleșilor uninominali, dacă și-au înfrânt proverbiala indolență și au stat să inventarieze fiecare biserică, grădiniță și cămin cultural din circumscripție! Atât de rea că până și Guvernul s-a temut de o revoltă și a decis să-i sature, pe moment, cu 23 de milioane de euro, o „rezervă” descoperită de ministrul de Finanțe Gheorghe Pogea și împărțită parlamentarilor puterii. Dar ce să facă ei cu numai 70.000 de euro, când tocmai au avut revelația Divinității prin cele 50 de biserici de reparat în parohia electorală și a unui dumnezeu mai mic, dar nemilos, care-i așteaptă la cotitură și se numește președinte de consiliu județean?! Pun o bomboană pe coliva făcută în memoria bugetului, arătând că raporturile politice s-au schimbat.
În noiembrie 2008, s-a încheiat epoca în care parlamentarul se temea să miște-n front, când nu îndrăznea să se pună de-a curmezișul voinței partidului și guvernului său. Disciplina politică era de la sine înțeleasă, „soldații credincioși” – cum le plăcea unora să se declare - având mai multe șanse la locuri eligibile decât aceia care discutau ordinul.
Citește mai mult în Gândul