Robert Turcescu: Nu ştiu pentru cine, dar ştiu de ce

Tuturor celor care îşi bat capul cu întrebarea “de ce m-aş duce să votez?”, scrutinul de duminică, 7 iunie, nu le oferă un răspuns suficient de convingător.

Sînt alegeri europarlamentare, e vorba de a vota liste cu oameni ciudaţi, semănînd cu păsările migratoare, indivizi care aterizează, la propriu şi la figurat, o dată pe săptămînă, în ţară şi care se ocupă acolo, la ei, la Bruxelles, cu treburi birocratice, funcţionăreşti, cărora e greu să le găseşti o miză politică internă. Practic, istoria recentă a europarlamentarismului românesc nu consemnează nici o excepţie notabilă de ins care să se fi remarcat în ochii opiniei publice din ţară pentru isprăvile lui din Parlamentul European.

La drept vorbind, e şi foarte greu să se întîmple asta. Vorbim de o instituţie hiperbirocratizată, cu reguli dintre cele mai stricte, consumatoare de tone de hîrtie în fiecare zi, pe care sînt puse proiecte, avize, ştampile şi semnături pentru orice idee care străbate mintea europarlamentarilor.

Citeşte mai mult în Cotidianul.