RISCĂ ÎNCHISOAREA - Trei preşediţi de secţii de votare au fost înlocuiţi de către Biroul Electoral
Trei preşedinţi de secţii de votare sau locţiitori ai acestora din comuna Huruieşti riscă închisoarea sau amenda penală pentru fals în declaraţii
Trei preşedinţi de secţii de votare sau locţiitori ai acestora din comuna Huruieşti riscă închisoarea sau amenda penală pentru fals în declaraţii. În urma unei plângeri depuse la Biroul Electoral Judeţean, s-a descoperit că cele trei persoane sunt membre de partid, fapt care contravine legii.
Biroul Electoral Judeţean a fost sesizat în urmă cu două zile despre apartenenţa politică a unui număr de aproximativ opt preşedinţi de secţii de votare sau locţiitori. La şedinţa Biroului de aseară au fost studiate toate probele aduse în sprijinul plângerii. Pentru cinci dintre cei opt preşedinţi reclamaţi, plângerea a fost respinsă.