Ultimele Stiri· 3 min citire

Reprezentanții magistraților s-au întâlnit, luni seară, pentru a stabili revendicările protestului

Reprezentanții magistraților s-au întâlnit, luni seară, pentru a stabili revendicările protestului

Reprezentanții magistraților s-au întâlnit, luni seară, pentru a stabili revendicările protestului

Publicat13 iul. 2009, 13:02
Actualizat13 iul. 2009, 23:07
SursăNewsIn

Reprezentanții asociațiilor magistraților s-au întâlnit, luni seară, cu judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu membri ai CSM și cu procurori pentru a elabora revendicările protestelor, a declarat, pentru NewsIn, președintele AMR, Mona Pivniceru.

Vicepreședintele UNJR, Dragoș Călin, a confirmat întâlnirea, dar nu a dat detalii despre aceasta.

Președintele Asociației Magistraților din România, Mona Pivniceru, a declarat, duminică, pentru NewsIn, că neincluderea sporului în salariile magistraților, în ciuda unei hotărâri judecătorești favorabile, constituie abuz în serviciu, faptă de care s-ar face vinovat atât ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cât și ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea.

Pivniceru a mai declarat că se va consulta, luni, și cu alți judecători în legătură cu sancționarea faptului că sporul de 50% nu a fost inclus în salariile magistraților, deși Curtea de Apel București le-a dat câștig de cauză.

Mona Pivniceru a mai spus că va stabili, împreună cu alți judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii și Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, dacă se va depune plângere împotriva oficialilor Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor Publice pentru infracțiuni penale.

"Într-o situație mai gravă de atât nu putem ajunge, decât să ne dea afară", a mai declarat Pivniceru, care a confirmat că protestul judecătorilor va continua, chiar dacă, în prezent, mai lucrează completele de vacanță.

Și vicepreședintele Tribunalului București, Laura Andrei, a precizat că, din câte a înțeles de la colegii săi, protestul va continua până la 1 septembrie.

Magistrații și personalul auxiliar din Capitală au continuat, luni, protestele. Aceștia au primit salariile fără sporul de 50%, deși au câștigat în instanță suspendarea ordinelor prin le-a fost luat acest spor.

Magistrații amenință cu noi procese, de data aceasta deschise individual, pentru că Ministerul Justiției nu a respectat hotărârea executorie privind sporul de 50% și nu l-a inclus în salariul aferent lunii iunie, primit pe 10 iulie. Acest lucru ar duce la supraaglomerarea judecătorilor secției de Contencios a Curții de Apel București, care judecă, în vacanță, într-o zi, și câte 40 de procese ale magistraților, potrivit unor surse din interiorul instituției. Asta în condițiile în care, în această perioadă, ședințele de judecată nu sunt zilnice.

Cele peste 150 de procese deschise de magistrați pentru a suspenda actele administrative de eliminare a sporului de stres de 50% au ocupat toate ședințele de judecată din vacanță ale Secției de Contencios a Curții de Apel București, iar alte zeci de procese au fost fixate pentru luna septembrie.

Guvernul a decis, vineri, modificarea OG 119/1999 privind controlul intern și cel financiar preventiv, în cadrul unei ședințe extraordinare a Executivului, în cadrul căreia modificarea OG 119 a fost singurul act normativ de pe ordinea de zi.

În urma deciziei de vineri a Executivului, Curtea de Conturi devine mediator între Ministerul Finanțelor și orice alt ordonator principal de credite, luând decizia plății unor sporuri salariale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri