Ultimele Stiri· 2 min citire

Reprezentanții FMI vor negocia cu partidele politice

Reprezentanții FMI vor negocia cu partidele politice

Reprezentanții FMI vor negocia cu partidele politice

Publicat28 oct. 2009, 18:05
Actualizat28 oct. 2009, 22:52
SursăNewsIn

Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat miercuri seară că urmează să poarte discuții "cu diferiți lideri politici", așa cum s-a întâmplat și la evaluări anterioare ale Fondului. Mâine, discuțiile se vor purta cu liderul PNL Crin Antonescu.

"Am avut o primă discuție bună cu autoritățile române", a afirmat Franks, în urma întâlnirii de la Ministerul Finanțelor.

Întrebat dacă Fondul va purta discuții cu partidele politice pentru a primi garanții în sensul respectării programului convenit, Franks a răspuns că urmează să se vadă cu diferiți lideri politici, așa cum reprezentanții FMI au mai făcut și în trecut.

Echipa Fondului Monetar Internațional (FMI) a discutat cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice (MFP), șeful misiunii FMI în România, Jefrrey Franks, precizând că înaintea acestei întâlniri a avut o discuție cu guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu.

O misiune a FMI se află la București, între 28 octombrie și 9 noiembrie, pentru a discuta cu autoritățile române despre a doua evaluare din cadrul acordului de finanțare. FMI a precizat că ar putea fi necesare consultări ulterioare după formarea unui nou guvern.

FMI a dat României primele două tranșe din pachetul de asistență financiară negociat, în valoare totală de 6,57 miliarde euro. Dacă boardul FMI va decide că România și-a îndeplinit angajamentele asumate, ar putea decide deblocarea celei de-a treia tranșe, de 1,5 miliarde euro, a explicat șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Ministrul interimar de Finanțe, Gheorghe Pogea a afirmat miercuri, că "decizia autorităților române este de a se încadra în ținta de deficit bugetar agreată cu FMI, de 7,3% din PIB pentru finalul acestui an, iar guvernul nu va propune FMI amânarea termenelor limită pentru legea salarizării unitare și cea a responsabilității fiscale ".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri