Ultimele Stiri· 2 min citire

Remiză albă între CFR și FC Timișoara

Remiză albă între CFR și FC Timișoara

Remiză albă între CFR și FC Timișoara

Publicat25 oct. 2009, 21:43
Actualizat25 oct. 2009, 21:45

CFR Cluj și Timișoara nu au reușit decât o remiză albă, în ultimul meci al etapei a 11-a.

Prima repriză dintre CFR Cluj și Timișoara nu a adus faze spectaculoase și nici goluri, ci incidente pe stadion. Edre Bonfim a fost aproape de a rata meciul după ce o petardă a zburat din tribune, chiar în fața jucătorului de la Timișoara.

Gabi Mureșan și Nei au fost aproape de a deschide scorul, dar de fiecare dată balonul a trecut pe lângă.

Gigel Bucur le-a dat emoții clujenilor. Fotbalistul a scăpat singur cu Nuno Claro, dar portarul clujenilor a salvat situația și până la pauză tabela a arătat 0-0.

Repriza secundă a debutat cu ocazia clujenilor. Nei a trimis puternic în fața porții, dar Traore nu a reușit să înscrie. Gabi Mureșan i-a amenințat de două ori pe timișoreni, dar Pantilimon a fost mereu la post.

Timișoara avut cea mai mare ocazie în minutul 78. Gigel Bucur a șutat puternic, dar Nuno Claro i-a scăpat pe clujeni de la gol și după 90 de minute tabela a arătat 0-0.

CASETA TEHNICĂ:

CFR CLUJ - FC TIMIȘOARA 0-0

CFR Cluj: Nuno Claro - Tony, Cadu, Alcantara, Panin - Mureșan - Mara (Dubarbier 65), Dani (Traore 40), Culio, Deac - Nei (Vrsic 90). Antrenor: Antonio Conceicao.

FC Timișoara: Pantilimon - Bonfim, Mera, Nibombe, Scutaru, Art. Karamian - Chiacu, Alexa (Vrsic 70), Bourceanu, Arm. Karamian - Bucur (Parks 82). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Cartonașe galbene: Traore 40, 71, Mureșan 50, Deac 75 / Alexa 49, Vrsic 90, Pantilimon 90+1 

Cartonaș roșu: Traore 71

Arbitri: Marius Avram - Ioan Onicaș, Mircea Orbuleț

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu; Spectatori: 12.000

Vezi cum s-a desfășurat partida CFR Cluj - FC Timișoara, scor 0-0

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri