Regia de vânzări F5 X-Media semnează pentru administrarea Trilulilu.ro și crește cu 30% volumul total de unici și cu peste 100 de procente numărul de afișări lunare oferite clienților săi
F5 X-Media, regia de vânzări online a companiei F5, parte a grupului Realitatea-Cațavencu, a semnat luni un contract de reprezentare publicitară cu Trilulilu.ro, întregindu-și serviciile în cadrul categoriei "website-uri de divertisment" și însumând o audiență lunară la nivelul întregului portofoliu de peste 8,5 milioane de vizitatori unici și mai mult de 127,7 milioane de afișări, conform datelor aferente lunii august.
"Colaborarea cu Trilulilu.ro se traduce la nivelul avantajelor-client printr-o ofertă de conținut video mai bogată, un volum considerabil mai mare de utilizatori unici și numeroase posibilități suplimentare de advertizare, atât în zona de proiecte speciale, cât și pe parte de display”, a spus Irina Moroșanu, business affairs manager F5 si F5 X-Media.
"Vizăm o acoperire compactă a pieței de media, atât prin diversitatea formatelor publictare, cât și prin targetarea diferențiată a plajei de clienți și agenții interactive. F5 X-Media vine să întregească eforturile echipei interne, dar și cele ale celorlalte regii cu care noi colaborăm", a declarat Sergiu Biriș, director general, alias Crocodilu’ Șef al Trilulilu.
Începând din această săptămână, F5 X-Media include în portofoliul său spațiile publicitare ale Trilulilu.ro, atât pe zona de display, cât și video, excepție făcând formatele publicitare aflate pe homepage.
Regia de vânzări online, cross-media și neconvenționale a grupului Realitatea-Cațavencu reușește, astfel, să-și întărească audiența la nivelul întregului portofoliu, dar și poziția în piața pe segmentul "website-uri de divertisment".
În cadrul acestei categorii F5 X-Media realizează lunar un volum de trafic de circa 4,4 milioane de vizitatori unici, respectiv aproape 88,5 milioane de afișări, conform datelor din august, numărând 14 produse - din care 4 dispun de posibilități de advertizare video (Trilulilu.ro, Primatv.ro, Mondenii.ro, Cireasadepetort.ro).
Trilulilu.ro dispune, cumulat, de mai mult de 23.000 de ore de conținut video publicat exclusiv pe site și o comunitate de peste 500.000 membri înregistrați, iar campaniile publicitare pot fi targetate pe categorii specifice din site, după criterii geografice și în funcție de vârstă sau sex.