Ultimele Stiri· 1 min citire

Red Hot Chili Peppers va lansa un nou album în 2010

Red Hot Chili Peppers va lansa un nou album în 2010

Red Hot Chili Peppers va lansa un nou album în 2010

Publicat30 oct. 2009, 15:29
Actualizat30 oct. 2009, 15:31

Red Hot Chili Peppers va lansa un nou album "cândva, anul viitor", a anunțat toboșarul Chad Smith. Trupa americană lucrează în prezent la conceperea unui nou material discografic, primul după "Stadium Arcadium", ce a fost lansat în 2006.

Potrivit musicpromoter.ro, toboșarul american a mărturisit că noul album ar putea fi lansat până în octombrie 2010.

"Vom compune mai multe piese de acum înainte, de obicei avem nevoie de o anumită perioadă", a explicat Chad Smith pentru Clash Magazine.

Întrebat dacă recenta colaborare a lui Flea cu Thom York, solistul Radiohead, ar putea să influențeze cumva noul album al trupei, Chad Smith a declarat că basistul trupei Red Hot Chili Peppers i-a dat un CD cu muzică electronică să îl asculte, însă în acel moment a simțit că nu este stilul care ar putea să îl inspire.

"Acum avem câteva cântece acompaniate de pian, așa că nu se știe ce va fi", a adăugat toboșarul american.

Trupa Red Hot Chili Peppers a câștigat șapte premii Grammy și a vândut peste 50 de milioane de albume în lumea întreagă, având șapte piese în Top 40 al Billboard Hot 100, din care trei au intrat în Top 10. Stilul muzical variat al formației a combinat rock-ul tradițional cu diverse elemente de funk, punk rock, rock alternativ, rap, heavy metal și rock psihedelic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri